Câteva sute de oameni protestează luni, pe treptele sediului Curţii de Apel Bucureşti (CAB), unde intonează cântece patriotice, în aşteptarea lui Călin Georgescu, la procesul în care acesta contestă decizia prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.
CITEŞTE ŞI: Călin Georgescu află astăzi dacă se reface turul al doilea al alegerilor Prezidenţiale
Conform imaginilor postate în mediul online sau difuzate de televiziunile de știri, peste 200 de protestatari sunt pe scările Curtii de Apel și în fața acesteia.
Procesul este programat să înceapă la ora 14.00.
Tot luni, Curtea de Apel Bucureşti a infirmat zvonurile conform cărora dosarul ar fi fost mutat la alt complet de judecată, cauza fiind soluţionată de judecătoarea căreia i-a fost repartizată speţa iniţial, respectiv Cristina Ardeleanu.
Este vorba de un proces în care Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii: Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Serviciul Român de Informaţii, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi Elena Lasconi.
Obiectul principal al dosarului se referă la anularea hotărârii BEC, respectiv a deciziilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024, care se referă la anularea întregului proces electoral şi reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale (CCR).
CCR a anulat alegerile
Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS.
În documentele serviciilor secrete se arată că Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în condiţiile în care SRI şi MAI au indicat faptul că finanţarea campaniei pe TikTok a fost realizată de Bogdan Peşchir şi s-a ridicat la un milion de euro. De asemenea, în documentele desecretizate de CSAT se spune că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.
Conform SIE, România „a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale Rusiei, existând un interes în creştere la Kremlin pentru a influenţa (cel puţin) mood-ul şi agenda în societatea românească în context electoral”. Aceste acţiuni se manifestă prin propagandă şi dezinformare, sprijinirea unor candidaţi eurosceptici şi alimentarea unor mişcări antisistem, inclusiv prin „implicarea acestora în proteste care să modeleze agenda publică”, încurajarea nemulţumirilor/ provocarea de reacţii emoţionale la nivelul populaţiei, astfel încât să pună presiune pe autorităţi să reducă/ stopeze sprijinul pentru Ucraina.
Cetățeanul TV