Surprizele de la „Brânzăria de Stat” a lui Daea

Ministrul Agriculturii Petre Daea şi ministrul Turismului Bogdan Trif au fost prezenţi, luni, la deschiderea primei „Brânzării” din municipiul Sibiu, de unde şi-au cumpărat diverse produse.

Acesta este un magazin în care producătorii pot să îşi comercializeze marfa fără să achite nicio taxă. Chiria spaţiului unde se află „Brânzăria” este plătită de către Casa Română de Comerţ Unirea.

Numai că, marți, foarte mulţi sibieni au mers să îşi facă cumpărăturile la prima „Brânzărie de stat” din oraş, însă au descoperit că pe rafturi se află brânzeturi făcute doar de acei fermieri şi producători care sunt membri în Asociaţia „Telemeaua de Sibiu”.

Reprezentanţii Direcţiei Agricole Sibiu au confirmat pentru Agerpres că, deocamdată, la prima „Brânzărie” din ţară nu pot vinde decât cei care fac parte din Asociaţia „Telemeua de Sibiu.

„Brânzăria” lui Daea. Prețurile sunt mai mari

Ministrul Petre Daea a promis că va prelua modelul de la Sibiu şi va deschide până la finalul anului, câte un magazin asemănător, în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ.

„Facem ceea ce am promis. trebuie să facem acea verigă care asigură preluarea produselor de la fermieri, aducerea lor în magazine bine puse la punct, controlate, şi evident prezentate consumatorilor pentru a putea fi valorificate. Aici urmărim câştigul, pe de o parte al producătorului, cât şi al consumatorului, statul a intervenit cu această verigă. Astăzi am pornit pentru prima dată în România, din această zonă, unde sibienii, producătorii s-au organizat rapid şi am putut realiza acest magazin micuţ, dar el este suficient de expresiv şi suficient de valoros pentru oamenii care au adus produsele aici să le valorifice. Vom face acest lucru în toată ţara. În zilele următoare o să deschidem la Bucureşti, în Craiova, în Slatina, la Piteşti, la Timişoara, în Teleorman, peste tot. Până la sfârşitul anului, să avem în fiecare capitală de judeţ câte un magazin şi nu numai”, a explicat luni, la Sibiu, ministrul Petre Daea.

Potrivit ministrului Agriculturii, preţurile din „Brânzăria” de la Sibiu sunt mai mici decât în pieţele din oraş. „Eu zic că este mai convenabil să vii la acest magazin”, a spus Daea.

Numai că preţurile din această „Brânzărie”, la unele produse specifice, sunt mai mari decât la tarabele din cea mai mare piaţă din Sibiu. Spre exemplu, un kilogram de brânză de burduf din caş măcinat de oaie, la „Brânzăria” sibiană costă 78 de lei.

Despre producătorii care nu plătesc nicio taxă la „Brânzărie”, ministrul Agriculturii a spus că aceştia trebuie să fie corecţi şi cinstiţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.