Vineri seara, un bărbat în vârstă de 50 de ani din municipiul Suceava a sunat la 112 și a cerut ajutor deoarece îl bătea nevasta cu un băț.
Poliţiştii au ajuns repede la domiciliul acestuia, iar victima le-a povestit cum a ajuns să fie bătut de soție. Cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice, iar la un moment dat au început să se certe, moment în care femeia a pus mâna pe un băţ de lemn şi l-a lovit în cap şi în mâna stângă.
La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă, care i-a acordat îngrijiri celui agresat şi l-au diagnosticat preliminar cu „traumatism cranio-facial și hematom membru superior stâng”, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații suplimentare, scriu jurnaliștii de la Monitorul de Suceava
Din cercetările efectuate la faţa locului şi după completarea Formularului de Evaluare s-a stabilit că există risc iminent asupra vieții și integrității bărbatului, numai că acesta a refuzat să depună plângere împotriva soţiei. Cazul rămâne în atenţia Poliţiei.
Cetățeanul TV