Uniunea Naţională a Studenţilor din România le solicită guvernanţilor restabilirea facilităţilor pentru studenţi şi elevi – de la burse şi transport gratuit, până la alte beneficii esenţiale, precum şi implementarea unor politici coerente, pe termen lung, care să trateze Educaţia ca pe un domeniu strategic şi nu ca pe un simplu capitol bugetar.
CITEŞTE ŞI: Sfârșit tragic pentru o studentă emerită din Iași
„UNSR anunţă ferm că, dacă vocea studenţilor va continua să fie ignorată, iar Educaţia va rămâne ultima pe lista de priorităţi, va urma un protest de amploare. Educaţia este cheia către un viitor mai bun pentru România, iar decidenţii trebuie să înţeleagă că nu mai putem accepta compromisuri şi promisiuni deşarte. Acum este momentul pentru acţiuni concrete”, se arată într-un comunicat al UNSR.
Reacţia Uniunii Studenţilor vine în contextul în care, duminică, Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă proiectul de ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025.
Fundaţia oricărei societăţi
„Educaţia reprezintă fundaţia oricărei societăţi prospere şi democratice. Totuşi, realitatea din România arată că sistemul educaţional continuă să fie marginalizat prin politici care subminează viitorul generaţiilor actuale şi viitoare. În vechea Lege a Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 se prevedea alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, însă această obligaţie legală nu a fost niciodată respectată. În loc să ne apropiem de acest deziderat, guvernanţii se pregătesc să diminueze şi bruma de finanţare rămasă pentru anii următori. De altfel, se estimează că bugetul alocat Educaţiei în 2025 va fi şi mai mic decât în ultimii doi – trei ani – o situaţie care nu s-a mai repetat din 2009. Aşadar? Suntem în criză sau ne batem joc de educaţie?
Această tendinţă de a „economisi” pe seama învăţământului este o dovadă a lipsei de viziune şi de responsabilitate faţă de dezvoltarea economică, socială şi culturală a României”, susţin reprezentanţii UNSR. Potrivit acestora, „la situaţia dramatică a subfinanţării se adaugă şi tăierea sistematică a facilităţilor esenţiale pentru elevi şi studenţi”.
Cetățeanul TV