Deși a promis marea cu sare atunci când a ajuns primar, Nicușor Dan nu a lăsat de izbeliște infrastructura Capitalei. În schimb, edilul își petrece timpul în sălile de judecată, unde stă până la 8 ore, 3 zile pe săptămână.
Bucureștiul anului 2024, capitală europeană administrată de primarul general Nicușor Dan, suferă la mai multe capitole, iar specialiștii în urbanism, arhitecții și oamenii cu expertiză bogată în ceea ce privește transportul rutier, infrastructura sau termoficarea au atras atenția, în repetate rânduri, că acești aproape patru ani de mandat ai edilului au plasat întreg orașul într-un impas îngrijorător.
Potrivit acestora, Bucureștiul pare condamnat să se întoarcă în timp și să nu țină pasul cu modernizarea absolut necesară, iar principalul vinovat pentru o astfel de situație ar fi chiar Nicușor Dan, relatează jurnaliștii de la Gândul.
Nicușor Dan duce un război de uzură, în instanță, cu primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, cerând anularea autorizațiilor de construire emise de acesta. A pierdut, până acum, 24 de procese din cele 39 deschise.
Primarul general al Capitalei declară public că nu se luptă decât cu „mafia imobiliară”, însă în realitate s-a înverșunat și asupra unor oameni obișnuiți care au cerut autorizații de construire.
Nicușor Dan este acuzat că, prin toate acțiunile pe care le întreprinde de când a preluat mandatul de primar general al Capitalei, nu a făcut altceva decât să blocheze Capitala și să o ducă în anii `50.
Ca în Evul Mediu
Gândul prezintă, în exclusivitate, o altă situație în care contrastul surprinzător devine punctul principal de reper.
O stradă din Capitala administrată de Nicușor Dan, aflată în zona de nord a Capitalei, în Sectorul 1, seamănă cu o uliță din Evul Mediu. Pare că nimeni nu este interesat să rezolve această problemă, cu toate că locuitorii din zonă au transmis petiții atât către Primăria Municipiului București, cât și către Administrația Străzilor, aflată în subordinea lui Nicușor Dan.
Pare incredibil, dar Strada Avionului din Sectorul 1 al Capitalei arată și acum deplorabil, așa cum se prezenta în anul 1988. O bucată de la capătul străzii a rămas încă neasfaltată, ca și cum, pur și simplu, timpul s-ar fi oprit în loc.
„Nicușor Dan se păcălește grav, trebuie să plece acasă”
Cel care a explicat această situație uluitoare într-o capitală europeană a secolului XXI – și, din păcate, nu este vorba despre un caz singular – este avocatul Radu Dinulescu.
Acesta atrage atenție că deși este vorba de un drum important, care face legătură cu alte zone la fel de importante, strada Avionului din Sectorul 1 arată ca și cum ar fi desprinsă dintr-o altă realitate temporală.
„Locuitorii de pe această stradă sunt disperați, au făcut zeci de petiții, fără să obțină vreun rezultat. Strada Avionului este în administrarea Municipiului București. Clotilde Armand nu are treabă cu strada asta din Sectorul 1, dar și dacă ar fi avut, probabil că ar fi rămas la fel. Are și Clotilde Armand străzile ei de pământ, nu numai Nicușor Dan.
Dacă Nicușor Dan crede în continuare că Bucureștiul poate fi condus în instanță, anulând sau cerând anularea documentelor de urbanism, se păcălește grav.
Strada Avionului este o stradă din zona Barbu Văcărescu – Pipera, o stradă extrem de importantă, care are un Plan Urbanistic Zonal numit «PUZ Strada Avionului». Trebuia extinsă strada, reparată și făcută o treflă la intrarea spre Barbu Văcărescu, spre Podul Elvira.
Este o stradă foarte importantă pentru toți cetățenii care locuiesc în Henri Coandă și pentru cei care locuiesc stânga-dreapta, în zona Pipera”, a explicat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.
Cetățeanul TV