ȘTIRILE DIMINEȚII – Rectorul Tudorel Toader îl vede pe ministrul Tudorel Toader ca un model uman bun de urmat de studenți

06.10 Negocieri pentru șefia Comsiei Europene. Candidatul dreptei conservatoare la preşedinţia Comisiei Europene (CE), germanul Manfred Weber, le-a cerut miercuri Verzilor europeni susţinerea în vederea alegeri sale de către Parlamentul European (PE), relatează AFP. Manfred Weber, pretendentul Partidului Popular European (PPE), are nevoie de votul a cel puţin 376 de eurodeputaţi, după ce familia sa politică a pierdut mandate în alegerile europene de la 26 mai. PPE a obţinut 179 de mandate, mai puţine decât în 2014 (216). El a salutat succesul Verzilor şi a anunţat în faţa presei că partidul său ”este pregătit să discute acum” cu acest grup probleme de mediu şi de modificări climatice.

06.05 Se pregătește un congres. Preşedintele executiv al PSD, Paul Stănescu, a declarat, miercuri, într-o emisiune la Antena 3, că în şedinţa Comitetului Executiv de vineri se va stabili când se organizează congresul şi a spus că trebuie lăsaţi tinerii la conducerea partidului. Stănescu a susţinut că PSD va câştiga alegerile prezidenţiale. Mai multe detalii aici, pe cetateanul.net.

06.00 Pentru conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, instituție care îl are pe Tudorel Toader în frunte, fostul ministru al Justiție este un model. Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi acuză Liga Studenţilor că „proiectează o imagine falsă” asupra activităţii instituţiei şi are o activitate „şicanatorie”, ca reacţie la protestul de miercuri al studenţilor care cer demisia rectorului Tudorel Toader. Biroul Executiv al Consiliului de Administraţie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi susţine, într-un comunicat, că „se delimitează de acţiunile recent promovate de Liga Studenţilor Iaşi, care, prin intermediul presiunilor exprimate în spaţiul public, proiectează o imagine falsă asupra activităţii UAIC”.

05.50 Centura Bucureștiului ar putea fi gata peste 3-4 ani. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că proiectarea şi execuţia loturilor 1, 2 şi 3 ale Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord au fost scoase la licitaţie. Ofertele pot fi depuse până în 12, 13, respectiv 14 august. Durata de realizare a contractulelor este de 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 22 de luni perioada de execuţie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.