Steaua vs Academia Rapid, echipa Primăriei Sectorului 1, pe Arena Națională. Restricții de trafic

meciul Dinamo-FCSB

Traficul va fi restricţionat progresiv sâmbătă, începând cu ora 18,30,  în zona Arenei Naţionale, unde va avea loc meciul de fotbal dintre CSA Steaua şi Academia Rapid, anunţă Poliţia Rutieră.

Meciul din Liga a 4-a este unul care a suscitat un interes crescu, zeci de mii de bilete fiind deja vândute. Academia Rapid este susținută de Primăria Sectorului 1.

Potrivit Brigăzii Rutiere, circulaţia rutieră va fi restricţionată începând cu ora 18,30, cu excepţia RATB, progresiv, în funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune, pe strada Maior Coravu, între Şoseaua Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul Naţional Arena, precum şi pe străzile care intersectează şi acced în acest tronson, pe strada Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în stadion şi pe străzile care intersectează şi acced în acest tronson, pe Bd. Basarabia, între Piaţa Muncii şi Bd. Chişinău şi pe strada Toni Bulandra, între Vatra Luminoasă şi rond strada Maior Coravu.

Poliţiştii rutieri le recomandă şoferilor să renunţe la maşinile proprii şi să folosească mijloacele de transport în comun, să oprească doar în locurile special amenajate şi cât mai departe de Arena Naţională, să nu claxoneze abuziv şi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri.

Meciul dintre CSA Steaua şi Academia Rapid va începe la ora 19,45.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.