Spitalul Floreasca. Erori în lanț în cazul pacientei arse pe masa de operație

coronavirus, Victor Costache
Victor Costache, fost ministrul al Sănătăţii

Spitalul Floreasca este în plină anchetă. Coprul de contrul a scos la iveală o serie de erori în cazul pacientei bolnave de cancer pancreatic arsă pe masa de operație pe 22 decembrie 2019. Femeia nu era alergică la iod. Mai mult, echipa de gardă nu a intervenit și au venit alți medici de acasă.

Ancheta în cazul pacientei arse pe masa de operație la Spitalul Floreasca a scos la iveală erori în lanț din partea medicilor. Ministrul Sănătății a prezentat raportul Corpului de Control. Totodată poliția începe audierile personalului medical.

Ministrul Victor Costache, a anunțat că biocidul utilizat pentru dezinfecția câmpului operator în timpul operației de la Spitalul Floreasca este conceput să fie utilizat doar pentru dezinfecția mâinilor personalului medical, iar în cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație nu a fost respectată procedura de dezinfecție a tegumentelor, în care se folosește de obicei betadina, însă în cazul pacienților alergici la iod se folosește o altă substanță, a anunțat marți ministrul Sănătății, Victor Costache. În spital existau toate cantitățile necesare din toate tipurile de dezinfectanți, astfel că medicii aveau la dispoziție dezinfectantul potrivit.

Victor Costache mai spune că în cazul acestei paciente echipa de gardă din spital nu a intervenit și au venit alți medici de acasă, ministrul Sănătății lăsând să se înțeleagă că șeful de secție nu a permis echipei de gardă să se ocupe de pacientă, scrie Hotnews.ro.

​​Ministrul Sănătății, Victor Costache, a prezentat concluziile controlului de la Spitalul Floreasca, precizând, printre altele, că pacienta care a luat foc pe masa de operație a fost greșit diagnosticată cu alergie la iod și a fost dezinfectată cu o soluție folosită pentru mâini.

Erori în lanț la Spitalul Floreasca

Concluziile anchetei la Spitalul Floreasca arată erori în lanț. Medicul Mircea Beuran folosea frecvent dezinfectantul puternic inflamabil. Intervenția în care a fost arsă pacienta făcută de medici rezidenți. Corpul de control al ministrului a fost trimis din nou la spital fiind informații că a mai fost ars un pacient.

Principalele declarații ale ministrului Sănătății, alături de reprezentanții Inspecției Sanitare

  • ”S-a ignorat o procedură adoptată la scară largă la nivel național și din 2016 la Floreasca, procedura de dezinfecție a tegumentelor în care se folosește în primă instanță betadină, iar dacă pacientul e alergic la iod cu gluconat de clorhexidină”, a spus ministrul Costache potrivit G4media.
  • ”S-a diagnosticat greșit alergia la iod a pacientei”.
  • ”În ambele intervenții chiruguciale a fost folosită substanță pe bază de etanol cu concentrație de 96%, foarte puternic inflamabilă”.
  • ”În acest context se folosește bisturiul electric și astfel ajungem la evenimentul deosebit de grav”.
  • ”Niciun medic din mediul operator nu era în serviciul de gardă. S-a intervenit la 9 dimineața iar în echipa operatorie s-a preferat cu medic rezident și apoi medic principal venit de acasă în loc să intervină medici specialiști care erau de gardă”.
  • ”Acest accident apare într-o anexă a raportului operator”.
  • ”Rezidenții atunci când intervin trebuie să fie sub directa supraveghere a responsabilului de rezident, ceea ce nu s-a întâmplat”.

Mircea Beuran a fost demis

  • ”Am retrimis Corpul de control la Floreasca”.
  • ”Acest protocol atipic a fost folosit la alți zeci de pacienți”.
  • ”Substanțele existau în spital”.
  • ”S-a evidențiat că pacienta ar fi declarat că are alergie la Furazolidon și s-a generalizat alergie la iod, nu s-a făcut analiză pentru alergie”.
  • ”Dispoziția șefului de secție, care nu a lăsat echipa de gardă să intervină”.
  • ”Pacienta a fost operată de echipa profesorului Beuran. Pacienta a prezentat o sângerare secundară probabil în cursul nopții de sâmbătă spre duminică”.
  • ”S-a folosit cel puțin 200 ml de substanță”.
  • ”M-a șocat întregul eveniment și faptul că s-a pierdut un pacient datorită acestei erori care pleacă de la abecedarul chirugical”.

A intervenit un medic rezident

  • ”În sală a fost un medic rezident anul 5, un medic rezident anul 1 și pe parcurs s-a alăturat și medicul specialist și cele două asistente”.
  • ”Rugăm ca toți pacienții care au suferit astfel de arsuri să le semnaleze”.
  • ”Avem informația, pentru asta investigăm în continuare. Pacientul e în viață și a fost un eveniment de mai mică amploare, dar nu vreau să speculez”.
  • „Spitalul va face o comisie pentru a stabili valoarea prejudiciilor și să identifice persoanele responsabile”.
  • ”Întrebați-l pe domnul profesor Beuran dacă a făcut protocol pentru a solicita substanțe”.
  • ”Toată echipa operatorie, începând cu cele două asistente a fost sancționată”.

Inspecția Sanitară a sancționat cu amenzi unitatea spitalicească pentru neregulile găsite, cât și întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei. Cuantumul acestora fiind de aproximativ 30.000 de lei.

Un alt pacient ar fi fost ars în vara anului trecut. O anchetă va demara și în acest sens.  

Ieri, premierul Ludovic Orban a declarat, referitor la ancheta privind incidentul de la SUB, că directorul Spitalului Floreasca nu trebuie să creadă „că a scăpat de orice răspundere”, dacă șeful Secției de Chirurgie, Mircea Beuran, a fost demis. Premierul a adăugat că mai multe controale sunt aproape de finalizare și toți responsabilii vor fi sancționați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.