Senatoarea Diana Şoşoacă, alături de mai mulţi parlamentari foşti AUR şi PSD, vor organizarea unui referendum naţional împotriva implicării României în războiul din Ucraina. În acest sens, Şoşoacă a transmis un mesaj şi către Preşedinţie.
Semnați petiția și distribuiți-o peste tot! După ce ați semnat trebui să confirmați pe email semnătura.
Solicităm referendum național împotriva implicării României în războiul din Ucraina
DOMNULUI PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI, KLAUS WERNER JOHANNIS
Mesaj
Stimate Domnule Președinte,
Având în vedere informările transmise Parlamentului României la data de 03.05.2022 cu privire la:
- aprobarea, pentru anul 2022, a forțelor și mijloacelor Armatei României și ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse la dispoziție în vederea participării la misiuni în afara teritoriului național;
- aprobarea intrării, staționării și operării Batalionului STRYKER al SUA în România, în scopul îndeplinirii misiunilor subsumate posturii de descurajare și apărare a NATO; (exprimarea aparține Parlamentului României);
- aprobarea, ca urmare a solicitărilor transmise de NATO, a dislocării unor forțe armate străine în România, precum și intrarea, staționarea și operarea detașamentului F-35 al SUA.
- CITEŞTE: Şoşoacă, declaraţii BOMBĂ: Ce vă tot avertizam?! ROMÂNIA A INTRAT ÎN RĂZBOI!
Raportat la conflictul armat dintre Ucraina și Federația Rusă, precum și față de faptul că toate aprobările menționate fac din România stat beligerant, deși niciunul dintre statele implicate în război nu este membru NATO sau UE și nu au atacat vreun stat membru, și nici România;
Urmărind reacția societății civile din România, dar și din alte state europene, și nu numai, care solicită încetarea de urgență a ostilităților, precum și încetarea alimentării cu muniție de război și ajutoare militare a Ucrainei, ceea ce a dus la amplificarea conflictului și pericolul extinderii conflictului către Republica Moldova și a României, precum și manifestațiile la nivel mondial ale cetățenilor tuturor statelor, inclusiv ale poporului român, care cer la unison PACE,
Având în vedere că toate aceste decizii care au fost luate prin eludarea Parlamentului României, singurul organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, conform art. 61 din Constituția României, duc la implicarea României într-un război care nu îi aparține, iar această problemă ține EXCLUSIV de decizia poporului român, nu a Președintelui României,
În conformitate cu prevederile art. 11 și urm. din Lg. nr. 3/2000 raportat la prev. art. 2 alin. 1, art. 90 din Constituția României, solicităm de urgență:
ORGANIZAREA UNUI REFERENDUM NAȚIONAL CU PRIVIRE LA PARTICIPAREA ROMÂNIEI DIN PUNCT DE VEDERE MILITAR LA RĂZBOIUL DINTRE UCRAINA ȘI FEDERAȚIA RUSĂ, INCLUSIV PRIN PERMISIUNEA INTRĂRII, STAȚIONĂRII, OPERĂRII DETAȘAMENTELOR ALTOR STATE PE TERITORIUL ROMÂNIEI, TRIMITEREA DE ARMAMENT UNUIA DINTRE STATELE BELIGERANTE ȘI PARTICIPAREA LA MISIUNI ÎN AFARA TERITORIULUI NAȚIONAL A FORȚELOR MAPN ȘI MAI, CU PRIVIRE LA ACEST RĂZBOI.
Cu aleasă considerație, Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă
Deputat Francisc Tobă
Deputat Mihai Lasca
Deputat Dumitru Coarnă
Deputat Ciprian Ciubuc
Deputat Daniel Gheorghe Rusu
Cetățeanul TV
Nu sint de acord cu participarea României la războiul cu Ucraina,România ia ajutat pe Ucrainii dar trebuie sa ramana țara neutră.