Sorina Pintea, arestată preventiv pentru 30 de zile. Tribunalul Bucureşti a admis sâmbătă seara cererea DNA de arestare preventivă a Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătăţii, acuzată de luare de mită.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Citeste si: Sorina Pintea retinuta de procurorii DNA pentru luare de mita in forma continuata
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost reținută, sâmbătă dimineața, de procurorii anticorupție. Ea era suspectată că luat de mită sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei. Banii reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică.
Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fostul ministru, actual manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, din județul Maramureș, Sorina Pintea ar fi primit mită pentru a acorda un contract de achiziție publică.
„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială”, anunță, sâmbătă dimineața, DNA.
Pintea ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.
„În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, mai arată procurorii DNA.
Sorina Pintea a fost audiată vineri mai multe ore în Baia Mare și, ulterior, a fost adusă la sediul central al DNA, la București, în cursul dimineții de sâmbătă.
Cetățeanul TV