Sorin Oprescu: „Meseriile noastre se aseamănă, doamna judecător. Noi doar ascultăm bolnavul”

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu le-a cerut judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti să nu accepte procedura simplificată în cazul celor cinci inculpaţi care şi-au recunoscut faptele şi l-au denunţat, pe motiv că vrea o judecată corectă, care să îl facă să aibă „cugetul împăcat”. Fostul edil nu s-a abținut de la glumițe în fața instanței.

Cinci dintre inculpaţi – Ruxandra Petroi, Romeo Albu, Bogdan Albu, Claudiu Bengalici şi Florin Şupeală – au recunoscut faptele aşa cum au fost descrise în rechizitoriu şi au cerut procedura simplificată, pentru a beneficia de reducerea pedepselor cu o treime.

Procurorul de şedinţă a solicitat instanţei să respingă aceste cereri deoarece mai sunt lucruri de clarificat. „Nu s-a stabilit data exactă a faptelor şi nu este concordanţă între sumele date şi primite. Mai sunt probleme şi cu încadrarea juridică, fiind o serie de infracţiuni continuate”, a susţinut procurorul.

Apărătorul lui Florin Şupeală, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, a susţinut că clientul său nu doreşte să fie audiat şi să i se pună întrebări din moment ce a recunoscut faptele şi a arătat că nu sunt diferenţe între audierea şi ascultarea unui inculpat care şi-a recunoscut faptele. Pe de altă parte, avocaţii inculpaţilor care nu au recunoscut faptele au cerut ca toţi cei cinci denunţători să nu beneficieze de procedura simplificată şi să fie judecaţi normal.

La fel a solicitat şi fostul primar Sorin Oprescu. El a arătat că nu e de acord cu procedura simplificată în cazul celor cinci denunţători ai săi. „Vreau ca cei care au dat declaraţii la DNA să nu uite vreodată că atunci când fac nişte afirmaţii şi calcă în picioare demnitatea şi viaţa unui om să şi le asume. Asta mă face să îmi doresc o judecată care mă va face să fiu cu cugetul împăcat. Meseriile noastre se aseamănă, doamna judecător. Noi doar ascultăm bolnavul. Nu mai urmează niciodată audierea. Aia o face altcineva”, a spus Sorin Oprescu.

Instanţa va lua o decizie peste o săptămână în privinţa acestor cereri, următorul termen fiind stabilit pentru 26 octombrie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.