SONDAJ. Români sunz TERORIZAŢI de criza financiară

Firea introduce o nouă taxă pentru bucureșteni: taxa pentru apa uzată
sursa: Google

76% dintre români sunt îngrijoraţi de o eventuală criză economică care le-ar putea influenţa situaţia financiară, reiese din rezultatele celei mai noi ediţii a Barometrului UNSAR – IRES privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România (2022).

Inflaţia galopantă reprezintă un motiv de îngrijorare pentru 68% dintre respondenţi, urmată de război (64%), incendii şi accidente auto (61%) şi pandemie / îmbolnăviri (57%). Pe măsură ce înaintează în vârstă, proporţia celor care exprimă îngrijorare mare sau foarte mare faţă de eventualitatea survenirii unor evenimente nedorite creşte. Totodată, cei care locuiesc în mediul urban şi cei cu venituri medii sunt mai curând îngrijoraţi de aceste aspecte. Barometrul relevă şi faptul că evoluţia inflaţiei i-a afectat pe unul din doi români, în contextul în care puţin peste jumătate dintre respondenţi spun că în ultimul an veniturile le-au rămas la fel.

Unde şi-ar ţine banii

În ciuda evoluţiei economice, aproape 4 din 10 intervievaţi cred că vor economisi mai mult în următorul an, faţă de doar 2 din 10 respondenţi care declarau acest lucru în 2021. Similar cu anul trecut, depozitele bancare ar fi principalul loc unde şi-ar plasa disponibilităţile financiare, 4 din 10 alegând această metodă. De asemenea, un sfert dintre intervievaţi spun că ar investi în imobiliare. „Acum, mai mult ca niciodată, este important pentru oameni să ştie că există metode de economisire sigure, disponibile oricui, cum ar fi planurile de protecţie financiară oferite de asigurările de viaţă. Asigurările pot reprezenta o soluţie eficientă de a conferi sustenabilitate întregului patrimoniu şi finanţelor unei familii”, a declarat Alexandru Ciuncan, Director General UNSAR.

CITEŞTE ŞI: SONDAJ. Nicuşor Dan, pe făraş: Bucureştenii nu îl mai vor

Barometrul UNSAR-IRES a fost realizat pe un eşantion format din 1.000 respondenţi cu vârsta între 18-50 de ani, în mai 2022, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.