Un sondaj realizat de Avangarde dezvăluie profilul votanților candidaților la alegerile prezidențiale din mai 2025.
CITEŞTE ŞI: PNL reclamă măsluirea sondajelor în privinţa alegerilor prezidenţiale
Studiul analizează variabile precum vârsta, genul, educația și mediul de rezidență al alegătorilor, oferind și scenarii privind preferințele pentru turul al doilea.
Călin Georgescu, candidat independent, este susținut în special de persoanele cu vârste între 36-60 de ani (63%), în timp ce tinerii între 18-35 de ani reprezintă 24% din votanții săi, iar seniorii peste 61 de ani – 16%.
Din perspectiva genului, 51% dintre votanți sunt femei, iar 49% bărbați. În ceea ce privește educația, 50% dintre susținători au studii liceale, iar 42% studii superioare. Majoritatea votanților săi provin din mediul rural (52%), față de 48% din mediul urban, arată sondajul consultat de Antena 3 CNN.
Cine sunt susținătorii lui Crin Antonescu și Nicușor Dan
Candidatul comun al coaliției de guvernare PSD-PNL, Crin Antonescu, atrage 57% dintre votanții cu vârste între 36-60 de ani și 30% dintre cei peste 60 de ani. De asemenea, 54% dintre susținătorii săi sunt femei, iar 46% bărbați.
52% dintre votanții săi au studii liceale, iar 34% studii superioare. În privința rezidenței, 56% provin din mediul rural, comparativ cu 44% din mediul urban.
Nicușor Dan, candidat independent, este preferat de 54% dintre alegătorii cu vârste între 36-60 de ani, 37% dintre cei între 18-35 de ani și 9% dintre seniorii peste 60 de ani.
Alegătorii cu studii superioare reprezintă o majoritate covârșitoare (72%), în timp ce doar 29% au studii liceale. Nicușor Dan are o bază urbană puternică, cu 76% dintre votanți provenind din orașe.
Scenarii pentru turul al doilea
Confruntarea finală
În cazul unei confruntări între Călin Georgescu și Crin Antonescu:
- Votanții AUR: 82% pentru Georgescu, 14% pentru Antonescu.
- Votanții PSD: 82% pentru Antonescu. – Votanții PNL: 83% pentru Antonescu.
- Votanții USR: 65% pentru Antonescu, 16% pentru Georgescu.
- Votanții SOS: 84% pentru Georgescu.
- Votanții UDMR: 71% pentru Antonescu.
Dacă turul doi i-ar aduce față în față pe Nicușor Dan și Crin Antonescu:
Votanții PSD: Doar 39% l-ar alege pe Nicușor Dan.
Votanții PNL: 75% ar vota pentru Nicușor Dan.
Cetățeanul TV