Scandal în trafic, în județul Bacău. Un șofer de autobuz a fost încătușat de Poliția locală pentru că nu purta mască. Șoferul a fost dat jos din autobuz, a fost încătușat și a fost băgat în duba poliției. Călătorii din mijlocul de transport în comun au fost martori la tot scandalul.
Incidentul a avut loc în stația de la Piața Centrală. Un polițist local a încercat să legitimeze un șofer de autobuz care nu purta mască de protecție. Acesta l-ar fi insultat pe agent și ar fi plecat mai departe, ingnorând solicitarea acestuia, scrie Ziarul de Bacău.
Potrivit aceleiași surse, au fost chemate echipele de intervenție ale Poliției Locale, care l-a dat jos pe șofer și l-a imobilizat cu cătușe. Trecătorii s-au arătat revoltați de faptul că nici unii dintre polițiștii locali nu purtau mască.
Reprezentanții Politiei Locale Bacău au anunțat că, în urma incidentului, șoferul de autobuz a fost amendat cu 500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție și alți 500 de lei pentru ca refuzat să se legitimeze.
De asemenea, în cadrul instituției a fost declanșată o anchetă internă cu privire la modul de intervenție a polițiștilor locali.
Cetățeanul TV