Sindicaliştii din transporturi feroviare pichetează Ministerul Finanţelor Publice

Sindicaliştii din transporturi feroviare vor picheta, timp de două zile, sediul Ministerului Finanţelor Publice, nemulţumiţi de faptul că sunt în imposibilitatea încheierii contractelor colective de muncă, dar şi de reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători.

sindicalisti feroviariPichetele sindicaliştilor din transporturi feroviare ar urma să aibă loc miercuri şi joi, de la 10.00 până la 12.00, se arată într-un comunicat transmis agenţiei Mediafax.

Sindicaliştii spun că sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi în imposibilitatea încheierii contractelor colective de muncă, dar şi de reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători şi închiderea unor secţii de circulaţie din cauza reducerii subvenţiei în mod nejustificat la CFR Călători.

La acţiunile de protest vor participa membri ai Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial (FNFMC), Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), Federaţiei Naţionale „Drum de Fier” (FNDF), Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Transporturi „ELCATEL”, Federaţiei Sindicatelor Ramurii Vagoane (FSRV) şi Federaţiei Automătizări Feroviare (FAF).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.