Sindicaliştii din Educaţie nici nu vor să audă de vreun acord cu Iohannis: Greva continuă!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” transmit că, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, „fie el și unul girat de președintele României. Greva continuă”.

CITEŞTE ŞI: Iohannis i-a chemat pe liderii Coaliţiei: Greva din Educaţie începe să-l scoată din minţi

„Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor”, potrivit unui comunicat de presă semnat de Simion Hăncescu și Marius Nistor.

Solicitările rămân aceleaşi

Conform sursei citate, solicitările profesorilor au rămas aceleași – majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare și emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.