Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi invitat de gală la cununia civilă a Simonei Halep cu Toni Iuruc, eveniment programat miercuri, de la 16:00. Simona Halep le-a transmis invitaţilor câteva condiţii drastice.
Simona Halep şi Toni Iuruc se căsătoresc oficial miercuri, în Constanţa, de la ora 16:00. Petrecerea va fi găzduită de un club din Mamaia, unde naşul lor este unul dintre patroni.
CITEȘTE ȘI: BOMBĂ. Simona Halep se retrage de la Wimbledon: Cu mare tristețe…
La petrecere sunt aşteptaţi peste 300 de invitaţi, în special prieteni, rude şi apropiaţi ai celor doi. Însă va exista şi un invitat de gală.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, invitat la cununia civilă a Simonei Halep
Își păstrează numele de familie pentru brand
Printre cei 300 de invitaţi sunt şi câteva mari personalităţi. Bineînţeles, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac nu pot lipsi de la acest eveniment.
După căsătorie, sportiva a ales să-şi păstreze numele de familie şi în acte se va numi Simona Halep-Iuruc. Decizia contravine tradiţiilor machedoneşti, dar are legătură cu ceea ce înseamnă brandul Simona Halep la nivel mondial.
Cetățeanul TV