joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăSimion, obligat de BEC să dea unele afişe jos: Erau ilegale

Simion, obligat de BEC să dea unele afişe jos: Erau ilegale

-

Biroul Electoral Central a acceptat, luni, 4 noiembrie, contestația PSD Sector 5 referitoare la decizia Biroului Electoral nr. 46 Sector 5, care a stabilit că afișele electorale ce conțin imagini și mesajul „George Simion – Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee!”, amplasate de AUR, nu transmit un mesaj jignitor sau ofensator la adresa altui candidat.

CITEŞTE ŞI: Ciolacu este optimist: Voi termina, din funcția de prim-ministru, și cu vizele pentru SUA, cât și cu Schengen-ul terestru

Ca urmare, BEC a dispus înlăturarea de către Alianţa pentru Unirea Românilor a acestor afişe electorale amplasate pe panourile de pe raza Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.PSD sector 5 a înregistrat la Biroul Electoral sector 5 o plângere împotriva Alianţei pentru Unirea Românilor pe motiv că ar utiliza materiale de propagandă electorală care depăşesc cadrul legal – respectiv corturi şi afişe electorale ce conţin imagini şi mesaje cu textul „George Simion – Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee!” – pe care le-a considerat că sunt defăimătoare la adresa altui competitor electoral şi a solicitat dispunerea sistării practicilor nelegale şi aplicarea sancţiunilor ce se impun.

PSD sector 5 a invocat şi faptul că este interzisă utilizarea panourilor electorale de către candidat astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt candidat, precum şi faptul că fiecare candidat poate amplasa un singur afiş electoral în locurile special amenajate.

Sesizare privind amplasarea amenajărilor provizorii

Biroul Electoral sector 5 a respins plângerea PSD sector 5, stabilind, prin Decizia nr. 7/31.10.2024, că sesizarea privind amplasarea amenajărilor provizorii (corturi) în scopul distribuirii de materiale de propagandă electorală ale partidului AUR a rămas fără obiect şi că aceste afişe nu încalcă prevederile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, respectiv nu conţin un mesaj jignitor sau ofensator la adresa unui alt candidat.PSD sector 5 s-a adresat BEC, considerând că decizia nr. 7/31.10.2024 a Biroului Electoral sector 5 este „vădit nelegală”.BEC a admis contestaţia PSD sector 5, reţinând că „partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a amplasat pe panourile electorale situate pe raza sectorului 5 mai mult de un afiş electoral, contrar prevederilor art. 41 alin. (6) din Legea nr. 370/2004”, împrejurare care impune înlăturarea afişelor contestate.

„Concluzionând, Biroul Electoral nr. 46 Sector 5 al Municipiului Bucureşti era obligat să dispună înlăturarea afişelor electorale care contravin prevederilor legale anterior menţionate şi care fac obiectul prezentei contestaţii”, a considerat BEC.Faţă de criticile care vizează caracterul defăimător al sloganului „George Simion – Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee!” din cuprinsul afişului electoral contestat, Biroul Electoral Central a precizat că „nu se mai impune o analiză distinctă, în raport cu caracterul întemeiat al criticii cu privire la numărul de afişe electorale amplasate pe acelaşi panou”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...