Și ministrul interimar de la Justiție, Ana Birchall, are obsesia să schimbe codurile penale

Ministrul interimar al Justiţiei a anunţat, vineri seară după preluarea mandatului, că va iniţia discuţii luni cu reprezentanţii CSM, DNA şi DIICOT, pentru soluţii în domeniul justiţiei.

Actualul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, le-a mulţumit celor care i-au fost alături „cu un gând bun, o părere sau un mesaj de felicitare”, precizând, într-o postare pe pagina de Facebook, că şi criticile constructive o vor sprijini în dorinţa de a fi un ministru mai bun.

OUG 13 de modificare a Codurilor Penale a fost abrogată, acesta fiind punctul de vedere al Guvernului pe temă, a declarat, sâmbătă, noul ministru interimar al Justiţiei, Ana Birchall, care a mai precizat că trebuie însă o analiză a Codurilor.

„Această ordonanţă a fost abrogată şi acesta este punctul de vedere al Guvernului pe această temă. În rest eu îmi doresc să ne aşezăm cu calm, cu transparenţă, cu profesionalism folosindu-ne fiecare expertiza e care o avem atfel încât să facem o analiză a Codurilor. Mie nu mi se pare normal, vorbesc ca om de drept, ca să putem să decidem noi ce decizie a Curţii Constituţionale este obligatorie şi ce decizie nu este obligatorie. Îmi exprim regretul că anul trecut, când s-au transpus în legislaţia internaţională anumite decizii ale Curţii Constituţionale, nu au fost armonizate toate prevederile deciziilor Curţii Constituţionale”, a declarat Ana Birchall, sâmbătă, la Ministerul Justiţiei.

Întrebată dacă are de gând să meargă în piaţă ca să vorbească cu manifestanţii, la fel cum susţine că a făcut fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, Ana Birchall a răspuns: „Cred că a avea un dialog sub orice formă este important. Eu un lucru pe care eu l-am promovat de fiecare dată”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.