Sevil Shhaideh, achitată definitiv după ce i-a dat o insulă lui Dragnea

Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, a fost achitată, marți, definitiv, de ICCJ, în dosarul „Belina”, în care era acuzată de abuz în serviciu.

CITEŞTE ŞI: Dragnea îi dă târcoale lui Şoşoacă: Singurul politician sincer!

A fost achitat şi preşedintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea, precum și Ionela Stoian, la data faptelor director în MDRAP.

„Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA împotriva sentinţei penale nr. 421 din data de 21.04.2022 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, pe care o desfiinţează, în parte, exclusiv sub aspectul temeiului de drept care a stat la baza soluției de achitare dispuse de prima instanță cu privire la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații Shaideh Sevil, Stoian Ionela și Gâdea Ionuț Adrian și sub aspectul desființării referatelor întocmite de inculpata Guță Rodica”, se arată în sentința ICCJ.

Instanța a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite în acest dosar.

Decizia de marți este definitivă.

Procurorii susţineau că, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum. Teoretic, insula Belina şi braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului și nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de Guvern, ci doar prin lege.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.