Un copil în vârstă de 12 ani, din localitatea constănţană Valu lui Traian, a ajuns duminică în stare gravă la spital, cu arsuri pe aproape tot corpul după ce a fost electrocutat când voia să-și facă selfie pe tren.
Incidentul s-a petrecut duminică după amiază, când băiatul a mers împreună cu patru prieteni în gara din Valu lui Traian să se joace.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că la un moment dat copilul s-a urcat pe un vagon, unde voia să-şi facă un selfie, dar a fost electrocutat în urma unui arc electric de la linia de contact. Copilul a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corporală.
Un echipaj SMURD sosit la faţa locului i-a acordat copilului primul ajutor, l-a intubat, băiatul fiind transportat conştient la spital pentru îngrijiri medicale.
Cetățeanul TV