Șeful CCR Valer Dorneanu se antepronunță în dosarul lui Liviu Dragnea: „Păi ce, asta-i corupție?”

PFA
Valer Dorneanu

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, s-a antepronunțat, într-o emisiune televizată, referitor la dosarul în care Liviu Dragnea e acuzat că ar fi determinat angajarea a două persoane la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman. În realitate, acestea ar fi lucrat chiar pentru Dragnea, la sediul PSD Teleorman.

Valer Dorneanu a acordat un interviu postului de televiziune B1. La un moment dat, chiar la începutul interviului, președintele CCR a fost întrebat de reporter despre dosarul lui Liviu Dragnea. Valer Dorneanu a întrerupt reporterul și a continuat: „…dosarul în care e acuzat că a angajat niște persoane la… Păi ce, asta-i corupție? Ăsta-i abuz în serviciu“.

Astfel, judecătorul constituțional Valer Dorneanu s-a antepronunțat, stabilind înaintea instanței de judecată faptul că Liviu Dragnea și ceilalți inculpați din dosar nu au comis fapte de corupție, ci un abuz în serviciu.

Procurorii DNA susțin că „în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă“.

Procesul lui Dragnea, legat de fapte săvârșite pe când era președinte al Consiliului Județean Teleorman, a început în ianuarie, dar a fost reluat de la zero după pensionarea unui judecător din complet.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.