Deputatul AUR Ciprian Ciubuc reclamă o spargere la sediul din Brăila unde se află birourile parlamentare, cazul fiind în prezent în cercetarea poliţiei.
„Sediu AUR Brăila a fost spart! În noaptea trecută a fost spart sediul AUR din Brăila şi birourile parlamentare, au forţat uşa de la secretariat, au intrat în sediu. Colegii mei au chemat poliţia, sunând la 112, s-au luat amprente, se pare că intruşii au folosit mănuşi, aşteptăm ancheta poliţiei. Deocamdată nu cunoaştem scopul spargerii sediului AUR şi a Birourilor parlamentare, se pare că s-a căutat acte”, a scris Ciubuc luni, pe contul său de Facebook.
Ancheta
Parlamentarul a făcut precizarea că AUR a demarat o anchetă despre concesionarea Insulei Mare a Brăilei, sugerând că hoţii ar fi putut căuta acele documente.
CITEŞTE ŞI: SONDAJ: PSD şi AUR splberă tot, USR PLUS cădere spectaculoasă!
„Am demarat o anchetă despre concesionarea Insulei Mare a Brăilei şi am intrat în posesia a nişte documente care au facilitat firma cetăţeanului arab la concesionarea insulei, probabil au căutat acele acte. Sau poate a fost doar un vandalism legat de ultimele evenimente din scena politică din România, unde noi cei de la AUR am dat tonul Moţiunii de cenzură care a dus la căderea guvernului. Au luat un telefon. Aşteptăm ancheta”, a completat Ciprian Ciubuc.
Cetățeanul TV