luni, februarie 24, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăŞedinţă de urgenţă la PSD: Decid soarta secretarilor de stat

Şedinţă de urgenţă la PSD: Decid soarta secretarilor de stat

-

Partidul Social Democrat organizează, luni, la ora 11.00, un Consiliu Politic Național, la Vila Lac. Este vorba despre o ședință la care vor participa liderii partidului, iar potrivit unor surse politice pe ordinea de zi se află un singur subiect.

CITEŞTE ŞI: Şeful PSD Constanţa, vizat în ancheta DNA din Portul Constanţa

Este vorba despre viitorii secretari de stat și cum vor fi aceștia împărțiți în perioada următoare. Mai exact, liderii Partidului Social Democrat vor discuta despre distribuirea acestor funcții, în contextul în care Guvernul anunța în ianuarie că numărul secretarilor de stat va fi redus la jumătate.

Astfel, acest număr ar urma să fie redus de la 120 la 55. Social-democrații vor avea acest aspect în vedere și urmează să stabilească care sunt prioritățile partidului, având în vedere că și celelalte formațiuni politice din coaliție vor primi funcții de secretari de stat.

Plan de restructurare

Discuția vine și în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunțat un plan de restructurare a instituțiilor publice. Una dintre instituțiile care va fi reorganizată este chiar Secretariatul General al Guvernului, acolo unde prim-ministrul anunță o comasare a agențiilor din cadrul instituției.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a transmis în ultima ședință de Guvern că vor fi eliminate 1.800 de posturi de funcționari publici.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Mama filmată în timp ce își băga bebeluşul dezbrăcat în zăpadă ca să îl facă spartan, cercetată

0
Mama din București, filmată în timp ce își băga copilul într-o albie cu zăpadă ca să "îl facă spartan", este cercetată penal într-un dosar...