Secretarul general al PSD Mihai Fifor numeşte USR ”Partidul Lozincă”, criticând afirmaţiile liderului USR Dan Barna referitoare la declanşarea alegerilor anticipate dacă va ajunge preşedintele României. El îi caracterizează pe cei din USR drept aventurieri superficiali a căror viziune e desprinsă, după cum a afirmat liderul acestora, din „Game of Thrones”, care s-a cam încheiat în flăcări, potrivit news.ro.
”Liderul Partidului Lozincă – USR, domnul Dan Barna, ne-a informat cu senitatate, aseară, în cadrul unei emisiuni de televiziune că, în cazul în care va ajunge preşedintele României, primul demers al domniei sale va fi acela de declanşare a alegerilor anticipate. Desigur, după ce, în prealabil, va convinge toţi parlamentarii să demisioneze din Parlament, în urma unui “acord politic”. În caz contrar, ne-a informat că va mai aştepta un an. Cu alte cuvinte, români, mai votaţi-ne o dată, că noi oricum nu vrem si nu ştim să guvernăm, ci doar mimăm în campanie. O atitudine atât de lejera în conţinut şi atât de jignitoare la adresa electoratului este de netolerat şi mă convinge definitiv că USR nu reprezintă o alternativă, ci o aventură iresponsabilă în care nu avem voie să aruncăm România”, scrie Fifor pe Facebook.
El spune că PSD are datoria de a rămâne responsabil şi de a nu lasă ţara pe mâna unor aventurieri superficiali a căror viziune este desprinsă, după cum a afirmat liderul acestora, din celebrul serial „Game of Thrones”.
”Un serial care, daţi-mi voie să va reamintesc, s-a cam încheiat în … flăcări! Mulţumim pentru avertisment, domnule Barna! Nu vă vom permite să daţi foc ţării. Guvernare înseamnă maturitate şi responsabilitate, nu o joacă pe seama Romaniei”, conchide secretarul general al PSD.
Preşedintele USR, Dan Barna, spune că „provocarea” celui care va fi ales preşedinte al României după scrutinul din această toamnă va fi aceea de a contribui, în măsura competenţelor pe care le are, la „generarea unei majorităţi în Parlament care să ducă la căderea acestui Guvern”.
Cetățeanul TV