Se scumpește taxiul în București. Care vor fi noile tarife de zi și de noapte practicate de taximetriști

amenzi pentru taximetriști control la taximetriști controale la taximetriști se scumpește taxiul

De la 1 noiembrie, se scumpește taxiul în București, după cum au anunțat sindicatele taximetriștilor și reprezentanții celor mai importante companii în domeniu.

Taximetriştii vor cere aproape doi lei pe fiecare kilometru parcurs în timpul zilei şi cu minimum 30 de bani mai mult, în timpul nopţii, iar unii operatori practică deja noile tarife. Principalele motive invocate de sindicatul taximetriştilor sunt preţul carburanţilor şi majorarea salariilor. Este doar prima etapă de scumpire.

Astfel după ce se scumpește taxiul, tarifele vor fi de un leu şi 99 de bani pe fiecare kilometru parcurs ziua, respectiv doi lei şi 29 de bani pentru aceeaşi distanţă, noaptea. În opinia sindicatului taximetriştilor şi a majorităţii oficialilor companiilor, de la 1 noiembrie, acestea vor fi tarifele minime de călătorie cu taxiul prin Bucureşti.

„Carburantul s-a mărit. În momentul când a intervenit salariul minim pe economie, în niciun caz nu s-a mărit tariful, am ajuns acum să mărim tariful. Ca să fie piaţa mai atractivă, şi noi trebuie să mărim salariile. Şi pentru acest lucru trebuie să mărim şi tariful”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

„Majorare e prea mult spus. Încercăm o ajustare a tarifului faţă de costurile reale ale activităţii în sine. Vom ajunge în prima fază la un leu şi 99 de bani pe kilometru, după care, sigur, funcţie de evoluţia pieţei, de evoluţia preţurilor la combustibil şi de celelalte cheltuieli. Probabil că va trebui să ţinem preţul pe călătorie, preţul pe kilometru ajustat, la valoarea cât de cât reală. Noi avem 1,69, după care la sfârşitul lunii va face toată lumea 1,99. Tariful de noapte, aşa cum prevede legea, poate fi mai mare şi cu 50%”, a declarat pentru Digi24 Teodor Anghel, managerul unei companii de taximetrie.

Tarifele la majoritatea companiilor de taximetre au crescut de la 1,39 lei la 1,69 lei pe kilometru de la 1 octombrie 2017, o scumpire care venea după mai bine de opt ani de când era în vigoare vechiul tarif.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.