Scene șocante. Un tânăr băut i-a dat foc tatălui și mătușii lui

Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com
Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com

Un tânăr băut şi-a incendiat tatăl, după ce s-a certat cu el. Și matuşa agresorului a suferit arsuri, după ce a încercat să stingă cearta dintre cei doi. Tânărul este cercetat acum pentru tentativă de omor.

Incidentul s-a produs lângă Cluj-Napoca, în localitatea Dezmir. După ce a băut cu tatăl său mai multe pahare, tânărul a început să se certe cu el. El a țipat la bărbatul de 61 de ani, iar când cearta a degenerat, tânărul a luat o sticlă cu benzină, l-a stropit pe tatăl său şi i-a dat foc.

Mătușa băiatului, care locuieşte în casa alăturată., a încercat să-şi ajute fratele, dar flăcările au ajuns la ea. Ea a reuşit să sune la 112 şi să ceară ajutor.

Cele două victime au fost aduse la Unitatea de Primiri Urgenţe cu arsuri multiple pe corp. Bărbatul este în stare gravă, fiindu-i afectate şi căile respiratorii, potrivit observatornews.ro.

Poliţiştii l-au găsit pe tânăr acasă. Acesta a fost imobilizat, încătuşat şi dus la audieri. Cazul a fost preluat de un procuror al parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Agresorul este cercetat pentru tentativă de omor, riscând să stea până la 12 ani după gratii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.