SATU MARE: Se redeschide Turnul Pompierilor

Foto: directbooking.ro
Foto: directbooking.ro

O clădire simbolică a orașului, fiind și una dintre cele mai vizitate obiective turistice din Satu Mare, Turnul Pompierilor își redeschide porțile în fața vizitatorilor.

Priveliștea din balconul circular al turnului, care astăzi se află în gestiunea Centrului Cultural „G. M. Zamfirescu” Satu Mare, este una cu totul deosebită, fiind în vizor întregul oraș!

Tocmai datorită acestui aspect, acest obiectiv se află printre cele mai îndrăgite de turiști și nu numai. În 2021, în cursul celor 4 luni în care a fost deschis pentru public, turnul – având o înălțime totală de 45 de metri – a avut aproximativ 4000 de vizitatori.

Turnul Pompierilor poate fi vizitat de marți până duminică, inclusiv, în intervalul orar 10.00 – 21.00.

Prețul unui bilet de vizitator pentru adulți este de 10 lei. Studenții, elevii și pensionarii, cu legitimațiile valabile, pot achiziționa bilete la prețul de 5 lei, iar copiii și adolescenții până în vârsta de 14 ani beneficiază de gratuitate.

Pentru cei care vor să profite de ocazia de a vedea orașul la binoclu, au posibilitatea închirierii unuia la prețul de 15 lei. În cazul vremii nefavorabile (ploi torențiale și vânt puternic) turnul va fi închis.

În Parcul „Dr. Fátyol Rudolf” – aflat în jurul Turnului Pompierilor, se va desfășura în weekendul 17-19 iunie evenimentul Jazz & Wine, transmite RADIO TÂRGU MUREŞ.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here