Salarii mai mari pentru angajații Consiliului Local al Sectorului 1

Consilierii locali ai Sectorului 1 au votat vineri, în ședință extraordinară, majorarea salariilor angajaților, atât funcționari publici cât și contractuali, cu 12%, în baza OUG 27 pe 2015 privind completarea OUG 83 pe 2014 care vizează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, informează Agerpres.

functionari publici ghiseuDe această hotărâre vor beneficia, de la 1 septembrie a.c., aproximativ 2.900 de angajați ai aparatului de specialitate din Primărie și din instituțiile subordonate Consiliului local. Este vorba de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Complexul Multifuncțional Caraiman Sector 1, Administrația Piețelor, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitar Publice și Administrația Domeniului Public.

Au fost exceptate de la aceste creșteri salariale Poliția Locală și Direcția Generală Taxe și Impozite, pentru că scopul acestei ordonanțe a fost acela de echilibrare a salariilor din administrația sectorului și de eliminare a discrepanțelor existente, potrivit reprezentantului compartimentului de specialitate.

Potrivit sursei citate, salariile aparatului de specialitate al Primarului sunt, în acest moment, la nivelul anului 2008, și mai mult decât atât, prin restructurările efectuate în 2010, s-a ajuns la o supraîncărcare de sarcini.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.