Primarul Londrei, Sadiq Khan cere un nou referendum pe tema Brexit, după ce s-a declarat „profund dezamăgit” că Guvernul condus de Theresa May nu a fost demis de Camera Comunelor.
„Sunt profund dezamăgit că deputaţii conservatori au pus în seara aceasta interesele politice deasupra intereselor naţionale. Guvernul trebuie să anuleze imediat procedura Articolului 50. Dacă nu putem avea alegeri anticipate, decizia finală trebuie să aparţină publicului britanic, cu opţiunea de a rămâne în UE”, a postat Sadiq Khan pe Twitter.
Sadiq Khan cere un nou referendum. Londra va fi cea mai afectată de Brexit
Sadiq Khan a criticat în mai multe rânduri decizia de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Districtul financiar al Londrei (City of London) riscă să fie afectat puternic de Brexit.
Camera Comunelor a respins la limită, miercuri seară, moţiunea de cenzură depusă de opoziţia laburistă la adresa Guvernului condus de conservatoarea Theresa May, care rămâne astfel în funcţie şi încearcă să găsească soluţii pentru depăşirea impasului în procedura Brexit. Planul pentru Brexit al Theresei May a fost respins de Parlamentul de la Londra. Acum, Sadiq Khan cere un nou referendum pe tema Brexit.
Cetățeanul TV