S-a stabilit ordinea candidaților pe buletinele de vot de la alegerile prezidențiale

S-a stabilit ordinea candidaților pe buletinele de vot de la alegerile prezidențiale
sursa: Google

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit ordinea candidaților pe buletinele de vot ce vor fi folosite la alegerile prezidențiale din luna noiembrie. Pozițiile au fost  repartizate prin tragere la sorți, iar președintele în exercițiu, Klaus Iohannis va ocupa primul loc.

Potrivit ziarului Adevărul, care citează surse din cadrul BEC, tragerea la sorți a fost efectuată sâmbătă. În total vor fi 14 candidați, iar primul pe buletinul de vot va fi Klaus Iohannis. Acesta va fi urmat de candidatul PMP, Theodor Paleologu, și de cel al alianței USR PLUS, Dan Barna. Poziția a patra îi va reveni reprezentantului UDMR, Kelemen Hunor, în timp ce liderul PSD, Viorica Dăncilă, se va afla pe locul cinci. Pe buletinul de vot urmează, în ordinea stabilită la BEC, Cătălin Ivan, Ninel Peia, Sebastian Popescu, John Banu, Mircea Diaconu, Bogdan Stanoevici și Ramona-Ioana Bruynseels. Ultimii doi pe buletinul de vot vor fi candidații Viorel Cataramă și Alexandru Cumpănaşu.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 10 noiembrie. Cel de al doilea tur al scrutinului este programat pe 24 noiembrie și va aduce față în față candidații cu cele mai multe voturi obținute pe 10 noiembrie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.