Românii pleacă în mini-vacanţă: Cozi de 5 km la Vama Nădlac

Timpul de aşteptare la Punctele de Trecere a Frontierei din vestul ţării, spre Ungaria, sunt între 60 şi 120 de minute, miercuri, din cauza numărului mare de autoturisme.

CITEŞTE ŞI: Coloane de TIR-uri pe 8 kilometri la ieșirea din ţară pe la Vama Nădlac

La Nădlac II este înregistrat cel mai mare timp de aşteptare, de două ore, iar cozile formate au aproximativ 5 kilometri.

Potrivit aplicaţiei privind traficul a Poliţiei de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad din judeţul Timiş timpul de aşteptare este de 60 de minute.

Ce recomandă Poliţia de Frontieră

Şi la Punctele de Trecere a Frontierei din judeţul Arad timpii de aşteptare sunt mari: la Nădlac I – 60 de minute, la Nădlac II – 120 de minute, la Turnu – 90 de minute, iar la Vărşand – 60 de minute.

Cozile la Nădlac II au aproximativ 5 kilometri, potrivit şoferilor care au reacţionat pe reţelele de socializare.

Poliţia de Frontieră le recomandă cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional şi să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.