Românii din Diasporă au trimis în ţară în primul trimestru al anului aproape 100.000.000 de euro

Un utilizator Revolut care lucrează sau s-a stabilit în afara graniţelor ţării a trimis, în primul trimestru al anului 2022, în medie, 1.353 euro/ utilizator către familie sau apropiaţii din ţară, iar de Paşte (14-27 aprilie 2022), valoarea medie a sumelor trimise (remitenţe) a fost de aproximativ 723 euro/ utilizator.

Deşi în UE rata inflaţiei a ajuns la 7,4% (7,8% în zona euro), iar Marea Britanie a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate ale inflaţiei din ultimii 30 de ani, de peste 7%*, diaspora românească a continuat să trimită bani în ţară, efectuând mai multe tranzacţii decât în primele trei luni ale anului (+ 81% faţă de 1 ianuarie – 31 martie 2021). De asemenea, numărul utilizatorilor care folosesc Revolut pentru a face transferuri internaţionale de bani a crescut faţă de primul trimestru al anului 2021, cu 74%.

CITEŞTE ŞI: Artere speciale anunțate de Poliția de Frontieră pentru românii din diaspora care se întorc de Paște în țară

Sumele trimise de utilizatorii Revolut către România, în primul trimestru al anului, prin remiteri personale, s-au ridicat la 91 milioane euro, reprezentând o creştere cu 33% faţă de anul 2021, potrivit datelor analizate de super-aplicaţia Revolut, care are 18 milioane de clienţi la nivel global, din care peste 1,7 milioane în România.

Cei mai mulţi sunt din Marea Britanie

Utilizatorul Revolut care a trimis bani în ţară are următorul profil: 25-34 de ani (41% dintre utilizatori, după valoarea totală remisă de această categorie de vârstă), trăieşte şi munceşte în Marea Britanie şi a expediat către familia din ţară cu 29% mai mulţi bani decât în primul trimestru al anului trecut. Cei mai mulţi bani trimişi prin Revolut au provenit de la utilizatorii din Marea Britanie (76%), iar în top 10 ţări de provenienţă a remitenţelor mai figurează Germania, SUA, Elveţia, Olanda, Irlanda, Ungaria, Franţa, Norvegia, Danemarca.

În ceea ce priveşte repartiţia pe segmente de vârstă, în funcţie de sumele totale transmise în România, pe primul loc se află categoria 25-34 de ani (41%), urmată de 35-44 de ani (33%), 45-54 de ani (13%) şi 18-24 de ani (11%). Cea mai mare creştere a sumelor totale trimise către familiile din ţară a fost remarcată pentru categoria de vârstă 18-24 de ani, pentru care volumul total al remiterilor către România s-a dublat, în primele trei luni ale anului 2022, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021.

Şi de Paşte s-au trimis sume mari

În ceea ce priveşte remiterile de bani în perioada Paştelui (14 – 27 aprilie 2022), suma medie trimisă a fost de 723 euro/ utilizator, iar cel mai mare volum al remitenţelor a fost realizat de românii stabiliţi în Marea Britanie (peste 10,5 milioane euro), urmaţi de cei din SUA (2,2 milioane euro). Au mai trimis bani către familiile din ţară, prin Revolut, şi românii stabiliţi în Germania, Elveţia, Olanda, Irlanda, Franţa, Norvegia, Spania şi Danemarca.

De la lansarea sa, în 2015, Revolut a devenit un lider al serviciilor de schimb valutar şi al plăţilor internaţionale, optimizând constant oferta către persoanele care sunt pasionate de călătorii, antreprenori sau cetăţeni globali care doresc să trimită bani către cei rămaşi acasă sau în conturile business-urilor proprii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.