Românii au cheltuit 20 de milioane de euro pe Litoral în mini-vacanţa de 1 Mai

Plaja Mamaia. Sursa Foto: google
Plaja Mamaia. Sursa Foto: google

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță, în urma consultărilor touroperatorilor specializați și a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanței de 1 Mai, peste 50.000 de turiști.

Turișitii au cheltuit în vacanţa de 1 mai, cel puțin 20 de milioane de euro, iar în această sumă, nu este inclus bacșișul lăsat ospătarilor. Cei mai mulți bani au rămas în Mamaia, spun cei de la Patronatul ANAT.

„Vama Veche a fost vârf de sezon. Peste 15 mii de turiști au fost acolo. Din punct de vedere al cheltuielilor media s-a situat la 2.000 de lei. Ne ajută să ne facem o idee cam ce bugete vor aloca turiștii în acest an pentru vacanțele lor” spune Cristian Bărhălescu, Vicepreședinte ANAT Sud-Est.

Mai mult ca în 2019

Estimările au fost depășite, iar cifra este de departe peste cea din 2019, ultimul an ante-pandemie, când litoralul românesc a primit, în aceeași perioadă, circa 30.000 de turiști.

La acest aflux de turiști a contribuit mult eliminarea totală a restricțiilor. Doar la Festivalul Sunwaves din Mamaia au fost circa 20.000 de participanți, care au optat și pentru cazare.
Pe litoral s-au cheltuit circa 100 de milioane de lei în minivacanța de 1 mai

De asemenea, în paralel, au mai fost festivaluri și evenimente în Mamaia Nord, Constanța și Costinești, precum Festival du Bonheur și „Beach, Please!”.

CITEŞTE ŞI: Litoralul Mării Negre, enorm de scump! O spune chiar ministrul Turismului: Nu îmi explic cum o anumită parte dintre români preferă să meargă în concediu!

În Mamaia au fost declarați peste 25.000 de turiști, în Costinești 20.000 de turiști iar în Vama Veche, ca de obicei, a fost un grad mare de ocupare. Marea noutate o constituie revirimentul stațiunii Costinești, spune ANAT.

Cluburile de pe litoral, care, pe lângă Mamaia – Năvodari s-au dezvoltat și în sudul rivierei românești a Mării Negre, au avut peste 7.000 de vizitatori. Cheltuiala medie de persoană a fost de 2.000 lei, care a inclus cazare, mese, transport precum și biletele de intrare la evenimente.

Estimările ANAT sunt că pe litoralul românesc s-au cheltuit, în perioada 28 aprilie – 1 Mai, circa 100 de milioane de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.