Românii, alături de greci și germani printre europenii care plătesc cel mai mult din venituri pentru locuință

criză similară ca-n 2008 reabilitarea termică
Anveloparea blocurilor a atins uneori cote astronomice în București

Grecii, românii şi germanii sunt europenii cu cea mai mare povară a costurilor legate de locuinţe, care includ atât chiriile sau ratele la bancă pentru credite imobiliare, cât şi cheltuielile pentru întreţinere, arată un raport al biroului european de statistică, Eurostat, publicat joi, anunță News.ro

Datele, valabile pentru anul 2015, analizează proporţia cetăţenilor din fiecare stat memebru al Uniunii Europene care trăia în gospodării ce cheltuie peste 40% din venituri pentru costuri legate de locuinţă.

Astfel, în 2015, 11,3% din populaţia UE trăia în gospodării care au cheltuit peste 40% din venituri pentru chirie sau rată la bancă pentru credit imobiliar şi pentru costurile cu întreţinerea (apă, canalizare, electricitate, încălzire şi gaze), mai precizează News.ro.

Cea mai mare povară se înregistra în Grecia, unde 40,9% din populaţie trăia în 2015 în gospodării ce cheltuiau peste 40% din venituri pentru a acoperi costurile legate de locuinţă, arată datele Eurosat.

Pe locurile următoare, dar la mare distanţă de Grecia, se află România, unde 15,9% din populaţie trăia în gospodării afectate de costurile cu locuinţa, Germania (15,6%) şi Danemarca (15,1%).

La popul opus, doar 1,1% dintre locuitorii din Malta, 3,9% dintre ciprioţi, 4,6% dintre irlandezi şi4,9% dintre finlandezi trăiau în 2015 în gospodării ce cheltuiau peste 40% din venituri pentru locuinţă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.