Robert Turcescu, Valeriu Steriu și Eugen Tomac – în cărți pentru o candidatură la București

Foto, sursa: Robert Tuircescui, Facebook

Consilierul general Robert Turcescu, dar și cei doi președinți executivi ai PMP, Valeriu Steriu și Eugen Tomac, sunt în cărți pentru o candidatură la București la alegerile parlamentare.

PMP va face la sfârşitul lunii un sondaj pentru a vedea în ce măsură o candidatură a lui Traian Băsescu ar ajuta PMP, au declarat pentru Mediafax surse din partid.

Cei doi preşedinţi executivi ai PMP, Eugen Tomac şi Valeriu Steriu, vor să candideze pe lista pe care PMP o va depune la Bucureşti, pentru Camera Deputaţilor, aripa PMP invocând procentul obţinut de Tomac la alegerilor locare din Bucureşti (7.38%, în Sectorul 1), iar aripa UNPR structurile de partid bine rodate din judeţele în care PMP fie a obţinut un scor slab, fie nu a avut candidaţi.

PMP discută, de asemenea, şi o posibilă candidatură a consilierului general Robert Turcescu la Camera Deputaţilor. Noul PMP speră, aşa cum a făcut şi la alegerile locale, că Traian Băsescu va intra în competiţia electorală pentru a ridica scorul formaţiunii, însă liderul PMP ezită să ia o decizie înainte de a vedea ce spun analizele sociologice, fiind astfel trenată şi discuţia privind candidaţii care vor deschide listele pe care PMP le va depune în Bucureşti.

Liderul formaţiunii, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă că va candida la alegerile parlamentare dacă este în avantajul partidului şi că se vor face analize sociologice pentru a stabili acest lucru. PMP speră să obţină în Bucureşti patru mandate la Camera Deputaţilor şi două la Senat.

Pe listele pe care PMP le va depune la Bucureşti, pentru că numărul mandatelor pe care speră să le obţină este redus, nu se vor regăsi personalităţi din societatea civilă. Filialele PMP trebuie să transmită până pe 15 septembrie propunerile de candidaţi, urmând ca acestea să fie analizate, iar listele finale să fie validate de Traian Băsescu.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, le-a recomandat candidaţilor să aibă o meserie. „Am făcut o recomandare şi anume: preşedinţii de organizaţii să recomande doritorilor să fie oameni care au o meserie. Când spun oameni care au o meserie nu mă refer la oameni care să aibă o diplomă, ci la oameni care să îşi fi practicat meseria şi care să fie politicieni liberi. Atunci când nu ai practicat o meserie şi te trezeşti proaspăt absolvent parlamentar nu vei face niciun rabat de la slugărnicia de a rămâne în politică cu orice preţ. Cei care au o meserie vor face politică relaxaţi, pentru că vor şti că, dacă nu mai ies parlamentari la legislatura următoare, dacă sunt verticali în faţa şefilor politici, au un refugiu în propria lor meserie”, a declarat Traian Băsescu la finalul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al PMP.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.