Atitudinea liderului USB, Nicușor Dan, față de Liviu Mihaiu a fost criticată în termeni duri de fostul candidat al PMP la Primăria Capitalei Robert Turcescu.
„Ipocritul de Nicușor Dan a zis și el ceva de Liviu Mihaiu? Un <Je suis Mihaiu!>, un cuvânt de îmbărbătare, orice? Sau Mihaiu era bun doar în campania electorală cînd îl însoțea pe Nicușor în studiourile de televiziune? Vedeți, de-asta nu cred nici să mă pici cu ceară că indivizi precum Nicușor și Clotilda ne salvează de ceva, orice ar fi acel ceva. Ca să poți salva pe cineva/ceva ai nevoie de tărie de caracter. Și de bărbăția de a recunoaște că ești lîngă un om, bun-rău, cum o fi el, chiar și atunci când omul respectiv trece prin momente mai grele. Eu cu Liviu Mihaiu n-am făcut afaceri, n-am făcut campanii electorale. Dar am făcut câteva partide de pescuit memorabile, câteva emisiuni și interviuri care au avut audiență și niște mitinguri cu Asociația Salvați Dunărea și Delta pe vremea cînd Nicușorul nu-și găsise vocația de salvator al neamului. Habar n-am dacă și cât a plătit Vântu să-l pună guvernator al Deltei. Dar un lucru știu sigur: lui Mihaiu chiar îi păsa de ceea ce se întîmpla cu Delta! Despre restul, să se pronunțe procurorii/judecătorii”, a scris Robert Turcescu pe pagina sa de Facebook.
Actualul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu este suspectat de procurorii anticorupţie că a făcut trafic de influenţă pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, după ce ar fi primit bani de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în acest sens. Astfel, cei doi s-ar fi înţeles ca în schimbul demersurilor efectuate de Bogdan Olteanu „pe lângă membrii Guvernului pentru a determina numirea lui Liviu Mihaiu pe postul de guvernator, Sorin Ovidiu Vântu urma să îi dea un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă”, susţin procurorii.
Potrivit referatului cu propunerea de arestare, Sorin Ovidiu Vântu i-ar fi cerut unui alt apropiat, care se ocupa de firmele sale din alte jurisdicţii, să transfere suma de un milion de euro din contul bancar deschis în Cipru în contul unei societăţi în Bulgaria. „Potrivit documentelor bancare aflate la dosarul cauzei, societatea din Cipru a transferat un milion de euro în contul de unde intermediarul a retras banii în trei zile consecutive în octombrie 2008. După câteva zile, la solicitarea lui Sorin Ovidiu Vântu, a remis această sumă lui Bogdan Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul partidului”.
Cetățeanul TV