Reacția Maiei Sandu după ce fostul primar din Bălți Renato Usatîi a scăpat de arest

Renato Usatîi a scăpat de arest Maia Sandu

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că decizia prin care fostul primar din Bălți Renato Usatîi a scăpat de arest “ridică mari semne de întrebare”, iar justiţia e obligată să îşi facă bine treaba.

„Prim-ministrul nu poate da indicaţii procurorilor şi nu poate interveni în justiţie şi nu o voi face niciodată. Însă decizia de astăzi, de anulare a mandatului de arest pe numele lui Renato Usatîi, ridică mari semne de întrebare. Prin această decizie, procurorii fie recunosc că dosarul a fost fabricat la comandă politică şi atunci ar trebui să ştim la comanda cui, iar cei care au îndeplinit asemenea indicaţii trebuie să-şi dea demisia şi să răspundă în faţa legii, fie legalitatea deciziei de astăzi are caracter îndoielnic”, a declarat Maia Sandu.

Renato Usatîi a scăpat de arest, după ce mandatul a fost anulat

“Să fie clar pentru cei care încearcă să profite de această perioadă de tranziţie – în cel mai scurt timp, vom curăţa justiţia de oamenii corupţi, din vechiul sistem, care lucrează la comanda cuiva şi nu în interesul cetăţeanului şi conform prevederilor legale”, a adăugat aceasta.

Liderul formaţiunii politice Partidul Nostru, Renato Usatîi, a fost reţinut de ofiţerii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.

Usatîi a fost eliberat în aceeaşi zi, după ce mandatul de arestare pentru 30 de zile a fost anulat.

LĂSAȚI UN MESAJ