Răzmeriţă în PNL.Boc îi arată pisica lui Orban: Nu mai accept derapaje!

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, se arată uluit de faptul că Partidul Național Liberal a cedat celor de la UDMR funcția de prefect în județ.

„Răsucești cuțitul în rană și mai pui și sare. E fără cuvinte. E un gest de sfidare fără precedent a conducerii PNL față de organizația PNL Cluj. Am fost președinte la acest partid vreo șapte ani de zile, dar niciodată Clujul nu a fost așa umilit. Cum nici nu am umilit în calitate de președinte alte organizații. Că le place unora, că nu le place, organizația a adus cele mai multe voturi. E o palmă dată tuturor colegilor din PNL.

CITEŞTE ŞI: RĂZMERIŢĂ în PNL. Emil Boc, critici dure la premierul Cîţu: Derapajele nu vor rămâne nesancţionate!

BOC: Conducerea ne-a sfidat

Conducerea centrală ne-a sfidat! Asta doare, dar așa este în politică. Evident că mă interesează respectarea legii de către noul prefect, inclusiv a simbolurillor naționale. Nu am de gând să tolerez niciun derapaj.

Cu partidul nostru este o problemă, dar orașul trebuie să rămână de referință. Nu-l cunosc pe noul prefect și nu am nimic cu persoana sa. Am două pretenții: să respecte legile și simbolurile statului român”, a spus Emil Boc la postul Napoca FM.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.