Razii de amploare în mall-uri, supermarketuri și la terase. Sute de polițiști și jandarmi verifică dacă sunt respectate regulile/Galerie foto

SURSA: Prefectura Galati

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Interne a dispus intensificarea controalelor în spații închise, precum mall-uri și supermarketuri, în autobuze, cât și la terase. În Galați și Brăila, sute de angajați MAI au verificat respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii bolii Covid-19, atât în spații închise, cât și la terase.

„Aceste verificări vor continua, pentru a ne asigura că cetățenii județului Galați vor rămâne sănătoși, în deplină siguranță”, a anunțat prefectul județului Galați, Gabriel Avrămescu.

„După primele activități desfășurate în acest sens, din data de 03.07.2020, au fost verificate un număr 188 societăți comerciale, stabilindu-se faptul că 3 dintre acestea nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor răspândirii SARS COV 2, așa cum este prevăzut în prevederile Legii 55/2020 art.5, precum și în Anexa nr.3 la H.G. 476/2020.

Au fost aplicate 41 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsurile de protecție individuală. A fost aplicată și o sancțiune contravențională față de o societate comercială pentru nerespectarea modului de amenajare a terasei, privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese.

De asemenea, au fost aplicate un număr de 179 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2020 și un număr de 11 sancțiuni la Legea nr. 61/1991″, a anunțat IPJ Galați.

În județul Brăila, angajații MAI au verificat, 48 de societăţi comerciale, precum supermarketuri şi farmacii, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, dar şi pieţe. Doar într-o singură zi, au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 18.900 lei

„În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 18.900 lei, dintre care 32 conform O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 20 potrivit Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 20 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, 7 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 1 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Ministrul Vela: Trebuie să fim foarte vigilenți în perioada următoare.

”Trag un semnal de alarmă: prin lipsa de responsabilitate a celor care încalcă normele de protecție sanitară, riscăm să pierdem tot ceea ce am reușit printr-un efort titanic al nostru, al tuturor. Trebuie să fim foarte vigilenți în perioada următoare. Este extrem de important să luăm atitudine și să ne implicăm în protejarea sănătății românilor. Altfel, viața noastră socială și economică va fi bulversată. Vă cer să acționați cu profesionalism și rigurozitate, dar și cu atenție pentru a nu cădea în extreme fie de exces, fie de toleranță.”, a declarat ministrul afacerilor interne, Marcel Vela.

La rândul său, secretarul de stat chestor șef de poliție Bogdan Despescu a transmis că principalul obiectiv al măsurilor care vor fi luate în următoarele două săptămâni este prevenirea răspândirii noului coronavirus și nu aplicarea de sancțiuni.

În cadrul ședinței s-a stabilit ca la nivelul fiecărui județ să fie organizată, sub autoritatea prefectului, o grupă de coordonare operativă, care să evalueze situația specifică și să intensifice activitățile de verificare și depistare a celor care nu respectă regulile de protecție sanitară.

Sub coordonarea acestor grupe, la nivelul fiecărui județ vor fi organizate echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului, precum și de la alte autorități cu competențe în efectuarea de verificări cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară. În situațiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancționare, inclusiv de suspendare a activității unor operatori economici.

„Se vor desfășura activități de verificare punctuale atunci când se vor primi sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de limitare a îmbolnăvirilor cu COVID-19, dar și acțiuni cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la ștranduri, terase și cluburi în aer liber.  O atenție deosebită va fi acordată stațiunilor de la mare și de la munte, precum și traseelor de deplasare către acestea. Totodată, printre prioritățile echipelor de verificare va fi și transportul intern și internațional de persoane atât rutier, cât și feroviar”, a anunțat MAI.

Conducerea MAI a cerut structurilor responsabile să ia măsuri suplimentare mai ales la sfârșit de săptămână.

„Pentru îndeplinirea misiunilor din următoarele două săptămâni, se vor suplimenta efectivele și mijloacele tehnice din teren. Pentru zona litoralului unde se așteaptă un număr mare de turiști la sfârșit de săptămână, conducerea ministerului a dispus Poliției Naționale, Jandarmeriei și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să trimită ofițeri de la nivel central pentru a sprijini efectivele care acționează în mun. Constanța”, a mai transmis MAI.

Pentru a putea interveni rapid, se va înființa o linie TelVerde – 0800800165 la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Numărul de telefon va deveni operațional începând cu data de 4 iulie a.c., ora 00:00.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.