Fostul premier al României, Viorica Dăncilă, în prezent preşedinte interimar al Organizaţiei de femei a PSD, a declarat vineri că nu se simte ameninţată de colegii săi de partid, care au tot criticat-o în PSD.
„Aşa
este în democraţie, unii te critică, alţii te apreciază, fiecare
îşi spune punctul de vedere. Nu, nu mă simt ameninţată. Eu nu o
să procedez în acelaşi mod. Dacă am ceva de reproşat o să le
spun colegilor mei, aşa cum am făcut şi atunci când am fost
preşedinte”, a arătat Dăncilă, la finalul Comitetului
Executiv Naţional al Organizaţiei de femei a PSD, întrebată dacă
se simte ameninţată de Carmen Dan şi de Paul Stănescu în
interiorul partidului.
Potrivit Agerpres, ea a precizat
că a avut o discuţie cu Paul Stănescu, după ce acesta a acuzat-o
că „a făcut blat” cu Klaus Iohannis la alegerile
prezidenţiale: „Eu cred că lucrurile se vor aşeza. Este normal
ca după alegeri, în momentul în care s-au pierdut alegeri, să
existe şi voci care să conteste în partid. Este clar că nu a
existat un blat. Când există un blat înseamnă că trebuie să
existe un câştig de ambele părţi. Eu am pierdut funcţia de
premier, am pierdut la alegerile prezidenţiale, nu am primit în
schimb decât votul oamenilor şi pentru mine acest lucru este foarte
important”.
Cetățeanul TV