INTERVIU Rareș Bogdan: Dispariția Realitații TV complică viața liberalilor

Decesul Realității TV lasă PNL fără o generoasă tribună mediatică în pragul celor mai dure bătălii electorale – cele pentru alegerile locale și parlamentare din 2020. Rareș Bogdan: dispariția Realității TV complică viața liberalilor.

Vârful de lance mediatic împotriva PSD din ultimii ani, Realitatea TV, și-a dat duhul. Conform unuia dintre cei doi patroni, Cozmin Gușă (proaspăt reînregimentat în PSD), spiritul Realității TV va supraviețui în nou-născuta Realitatea Plus.

Rareș Bogdan: Realitatea Plus, un minus pentru PNL în campaniile din 2020

Emblemă a Realității TV până la intrarea sa în politică, Rareș Bogdan nu pare dispus să parieze pe menținerea noii Realitatea Plus pe șleaul binecunoscut – respectiv unul de dreapta și antipesedist. Cu opiniile periate politic și departe de vechea-i vehemență jurnalistică, Rareș Bogdan lasă să se înțeleagă, în comentariul făcut pentru ”Cetățeanul”, că nu privește cu optimism varianta supraviețuirii spiritului Realității TV în clona numită Realitatea Plus.

”Nu știu care este situația, nu știu dacă foștii mei colegi de la Realitatea au reușit să introducă în cablu și în must carry Realitatea Plus. Realitatea TV era un brand de 16 ani, un brand extrem de important care a făcut istorie și fără de care evoluția democratică a României ultimilor ani era greu de prevăzut.

Au fost momente în care Realitatea TV a fost practic singura televiziune care a rămas pe baricade. Mă refer la protestele anti Roșia Montană din 2013, la momentul Diaspora vot blocat 2014, la momentul Colectiv – marșurile care au urmat, la momentul OUG 13 și la marea încleștare cu un PSD care părea tot mai puternic și încerca să îngenuncheze România și să captureze toate instituțiile. În toate aceste momente, Realitatea TV a fost practic platforma nr 1, alături de câteva site-uri, în care s-a făcut rezistența împotriva acaparării României de către PSD. Cel puțin asta s-a întâmplat atâta timp cât eu și colegii mei am avut libertatea de a ne lupta practic cu o hidră și am făcut jurnalism angajat.

Sigur că e o mare pierdere pentru spațiul media din România, este o mare pierdere pentru ce a însemnat înființarea primei televiziunii de știri în urmă cu 16 ani și eu le doresc succes foștilor mei colegi. Mă gândesc la cei peste 400 de colegi ai mei și le doresc mult succes celor care, de astăzi, încep un nou demers, o nouă încercare de punere pe piață a unei noi televiziuni, Realitatea Plus. Le doresc să reușeașcă rapid să impună acest brand pe piața media din România.

Nu va fi simplu, nu va fi ușor, dar prin muncă și cu o finanțare consistentă și mai ales de durată Realitatea Plus poate reuși să ajungă la rândul dău un brand atâta timp cât jurnaliștii de acolo vor avea libertatea să își facă meseria. Și sunt convins că o vor avea, dar nu putem compara o televiziune cu o istorie de 16 ani cu o televiziune care acum se pune pe piață”.

”Trebuie să învățăm să comunicăm și în zone care nu sunt neapărat foarte prietenoase”

Odată dispărută Realitatea TV, ecoul PNL în peisajul mediatic mioritic va avea în mod cert de suferit. Practic, PNL este obligat să schimbe macazul pe o piață media nu foarte favorabilă exact înainte de marile încercări electorale din 2020 – alegerile locale și parlamentare. Ca urmare, Rareș Bogdan își sfătuiește colegii liberali să-și ia inima în dinți și să frecventeze de acum înainte studiourile TV ”ostile”. În plus, Bogdan mai spune că peneliștii trebuie să se adapteze epocii, respectiv să înceapă să se ia la trântă cu adversarii politici și în ringurile on-line.

”Legat de cum va evolua spațiul mediatic intern, este important să învețe cu toții (liberalii – n.r.) să comunice mediatic și pe zona de Facebook, să comunice și să nu respingă bătăliile în studiourile (TV – n.r.) ostile unde uneori opozanții față de PNL sau față de fosta Opoziție sunt mai mulți decât noi. Trebuie să reușim, cu argumente, să ținem calea dreaptă și să explicăm cetățenilor, indiferent de locul unde ne aflăm, realitățile unei guvernări toxice și susținerea pentru o guvernare ce va să vină în jurul PNL.

Realitatea TV nu a fost televiziunea PNL, a fost o televiziune a oamenilor liberi, a oamenilor de dreapta, într-adevăr, în ultima perioadă sau cât am fost și eu și alții acolo, dar nu a fost o televiziune de partid. PNL se exprimă, prin reprezentanții săi, și pe Digi, pe B1, pe Europa Fm, pe România TV. Trebuie să o facă pe toate televiziunile de pe eșicher – și pe Antena, pe TVR, pe Radio România Actualități, la Canal D și la Prima, trebuie să învățăm să comunicăm și în zone care nu sunt neapărat foarte prietenoase.

Va trebui să învățăm să ne dăm mesajele percutant și direct. Pe lângă asta, îi rog pe toți colegii mei să se reinventeze în zona comunicării on-line. În afară de mine, de Robert Sighiartău, de Florin Roman și de alți câțiva, comunicarea on-line e destul de deficitară așa că, după acest semnal de alarmă, ar putea ca fiecare să fie mai atent la această zonă, mai ales că este zona viitorului. În plus, există platoforme on-line ale ziarelor care nu sunt în niciun caz ostile PNL-ului și care permit o exprimare destul de serioasă. PNL, dacă are ce spune, are unde să spună”.

Noua Realitate Plus are la cârmă un patron care proaspăt a semnat o adeziune la PSD. Întrebat dacă acest amănunt este sau nu de natură a conduce Realitatea Plus pe un drum diferit față de cel bătătorit de vechea Realitate TV, Rareș Bogdan a preferat un răspuns evaziv.

”Sincer, nu-mi dau seama, nu știu, dar sper să aibă patronatul inteligența de a înțelege că un post liber și un post unde jurnaliștii se pot exprima liber va fi un post care va fi luat în seamă și va fi un post care se va putea impune.

Astăzi, în România, audiența unui post de partid sau a unui ziar de partid nu depășește linia unor mii sau zeci de mii de persoane interesate de partidul respectiv. Pentru a face presă în secolul XXI jurnaliștii trebuie să fie liberi”.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Si cu banii tocati de Realitatea TV in cei 8 ani (opt ani !!!!) de insolventa cum ramane ? Ca in faliment doar batista papagalului de Rares a ramas de valorificat. DNA mucles ??? Dna judecator care a tinut postul 8 (opt !!!) ani in insolventa, mucles (shpaga, zic shpaga … cat?). CSM – mucles ? Tzara lui Mucles. Si a #spalatipe creier.
    Traiasca si infloreasca scumpul nostru Halloween (halovin) !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.