Raportul GRECO, palmă pentru Parlament şi Justiţie

GRECO: Secţia specială este o anomalie a cadrului instituţional

România a implementat sau tratat corespunzător majoritatea recomandărilor cu privire la prevenirea corupţiei în rândul parlamentarilor şi magistraţilor, se arată într-un nou raport făcut public miercuri de GRECO, organismul anticorupţie al Consiliului Europei (CoE), care atrage atenţia în acelaşi timp asupra măsurilor ce trebuie luate în continuare de autorităţile române, printre care îmbunătăţirea transparenţei procesului parlamentar şi reducerea utilizării procedurilor de urgenţă.

CITEŞTE ŞI: GRECO: România, încă codaşă la capitolul Justiţie

Acest al Treilea Raport Interimar de Conformitate, „care include Raportul de follow-up la Raportul ad-hoc (Regula 34) privind România”, „evaluează măsurile luate de autorităţile din România în vederea implementării recomandărilor formulate în Raportul de evaluare a acestei ţări aferent rundei a patra de evaluare (…) cu tema ‘Prevenirea corupţiei cu privire la membrii Parlamentului, judecători şi procurori’ şi în Raportul ad-hoc (Regula 34) care evaluează aspecte strâns legate de obiectul Raportului de evaluare aferent rundei a patra (…)”, precizează GRECO.

Astfel, GRECO concluzionează că „România a implementat satisfăcător sau a tratat în mod satisfăcător şapte din cele treisprezece recomandări cuprinse în Raportul de evaluare aferent Rundei a patra şi trei din cele cinci recomandări din Raportul de Follow-up la Raportul Ad-hoc (Raportul adoptat conform Regulii 34)”.

Ridicarea imunităţii

„Cu privire la membrii Parlamentului”, notează GRECO, a fost constatată „o uşoară îmbunătăţire prin introducerea unui cod de conduită (…) împreună cu un sistem pentru aplicarea lui şi au fost depuse eforturi pentru abordarea problematicii ridicării imunităţii (…)”.

„Cu toate acestea, transparenţa procesului parlamentar, per ansamblu, trebuie îmbunătăţită în continuare şi utilizarea procedurilor de urgenţă ar trebui redusă. Suplimentar, trebuie făcut mai mult pentru abordarea conflictelor de interese şi introducerea regulilor privind interacţiunea membrilor Parlamentului cu lobbyiştii. În cele din urmă, trebuie implementat un sistem de consiliere independentă pentru ca membrii Parlamentului să solicite consiliere în materie de integritate”, se recomandă în raport.

„Cu privire la judecători şi procurori”, mai subliniază GRECO în concluziile raportului, „o problemă principală care a fost tratată o reprezintă desfiinţarea secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din sistemul judiciar, cu privire la care GRECO s-a opus puternic la înfiinţare”.

„Au fost depuse eforturi pentru creşterea rolului Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare ca răspuns la riscurile de integritate a judecătorilor şi procurorilor prin, inter alia, formare şi acces la informaţii. De asemenea, au fost dedicate eforturi stabilirii noii legislaţii pentru judecători şi procurori pentru a le asigura independenţa. Adoptarea de către Senat, la data de 17 octombrie 2022, a noii Legi privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a noii Legi privind organizarea judiciară şi a noii Legi privind Consiliul Superior al Magistraturii şi promulgarea lor la data de 15 noiembrie 2022, de către Preşedintele României, reprezintă paşi înainte importanţi, care trebuie să fie urmaţi de un număr de măsuri de implementare”, se menţionează în raport.

Justiţia are încă probleme

Mai exact, GRECO precizează că, la capitolul cu privire la judecători şi procurori, două din cele cinci recomandări au fost doar parţial implementate.

Prima cerea ca România „să se asigure că independenţa parchetului este – în cea mai mare măsură posibilă – garantată prin lege” şi „să se evalueze impactul modificărilor propuse asupra viitoarei independenţe operaţionale a procurorilor, astfel încât, dacă este necesar, să fie adoptate garanţii suplimentare pentru a proteja împotriva intervenţiilor”.

Iar a doua solicita „să se analizeze diferitele modificări care afectează drepturile şi obligaţiile, precum şi răspunderea judecătorilor şi procurorilor pentru erori judiciare astfel încât să se asigure predictibilitatea şi claritatea suficiente a regulilor în materie, şi pentru a evita ca acestea să devină o ameninţare la adresa independenţei sistemului judiciar”.

GRECO apreciază că actualul nivel de conformitate cu recomandările nu mai este „global nesatisfăcător” şi că, prin urmare, decide „să nu mai continue aplicarea Regulii 32 referitoare la membrii care nu sunt în conformitate cu recomandările incluse în Raportul de Evaluare”.

În acelaşi timp, organismul anticorupţie al CoE „solicită şefului delegaţiei României să transmită un raport cu privire la măsurile luate pentru implementarea recomandărilor pendinte”, până la data de 31 decembrie 2023.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.