marți, decembrie 3, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăRafila vrea dezbatere cu Biserica despre pacienţii în stadiu terminal

Rafila vrea dezbatere cu Biserica despre pacienţii în stadiu terminal

-

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că va lansa o dezbatere publică, în care va implica Biserica, pe tema procedurilor privind transferul unui pacient aflat în stadiul terminal, pentru care resursele terapeutice pentru vindecare sunt epuizate, din Terapie Intensivă în secţiile de îngrijiri paliative.

CITEŞTE ŞI: Alexandria. Șicanare în trafic terminată cu bătaie în stradă

„Opinia mea, ca medic, este că trebuie să avem această dezbatere şi o să vă spun cine trebuie să fie actorii şi să provoc eu această dezbatere publică, ca şi ministru al Sănătăţii, trebuie să fie societăţile profesionale, trebuie să fie organizaţiile de pacienţi şi trebuie să fie şi Biserica în această discuţie”, a afirmat Alexandru Rafila.

Medicul a ţinut să sublinieze că trecerea unui pacient în stadiul terminal dintr-o secţie de Terapie Intensivă în una de îngrijiri paliative nu echivalează cu eutanasia.

„E bine ca Biserica să fie parte la această discuţie tocmai ca să evităm interpretările publice care vor apărea legate de o astfel de situaţie, adică să putem să avem o reprezentare cât mai largă a societăţii şi să se înţeleagă că discutăm de un pacient care nu mai are resurse să-şi revină şi nu discutăm despre eutanasie. Eutanasia, din punctul meu de vedere, în România, trebuie scoasă din discuţie pentru că acceptanţa socială în România pentru aşa ceva cu siguranţă nu există”, a arătat ministrul.

El a precizat că în anul 2009 Societatea de Terapie Intensivă a ridicat problema trecerii unui pacient din ATI în sectorul de îngrijiri paliative, însă nu s-a ajuns, de atunci, la o concluzie care să fie transpusă în proceduri, pentru că „nu e vorba doar de decizia medicală”, ci şi de probleme culturale, sociale.

Câte paturi există

Alexandru Rafila a mai spus că, la nivel naţional, există 3.000 de paturi în secţii de îngrijiri paliative şi un necesar, la nivel naţional, de 4.000 de paturi.

El a adăugat că la începutul săptămânii viitoare va avea, cel mai probabil, iniţiativa unei astfel de dezbateri.

Rafila a avansat ideea construirii de secţii de paliaţie, „conex cu secţiile de Terapie Intensivă” în unele unităţi medicale, iar activitatea acestor secţii să fie coordonată de un medic ATI.

Propunerea lui Rafila vine în contextul în care cele două doctorițe de la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din București, acuzate de procurori de omor calificat premeditat în cazul unui pacient, au scăpat marți de arestul preventiv.

Maria Miron şi Mirela Păiuş erau arestate preventiv din 8 august, dar săptămâna trecută au contestat măsura.

Parchetul Tribunalului București le acuză pe cele două doctorițe că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului. Ele sunt cercetate pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare.

Reamintim că potrivit referatului procurorilor, „scopul scăderii dozei de noradrenalină era unul absolut inuman, provocarea decesului persoanelor pentru eliberarea paturilor de la ATI”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Europarlamentar PSD: Dispreț și zero răspunsuri din partea TikTok. Ce face Comisia Europeană?

0
Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, a cerut din nou implicarea Comisiei Europene în ancheta legată de posibila implicare a aplicației TikTok în campania electorală din primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Dan Nica și-a...