Rafila spune că nu este recomandată vaccinarea în masă pentru variola maimuţei

Foto:Alexandru Rafila, sursa: Facebook
Foto:Alexandru Rafila, sursa: Facebook

Mistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunță că nu este recomandată vaccinarea în masă pentru variola maimuţei. „Nu cred că este cazul să declari pandemie”, afirmă Rafila.

„Vaccinarea nu este recomandată ca şi vaccinare de masă. Noi nici nu avem la dispoziţie cantităţi mari de vaccin. Există un vaccin împotriva variolei, nu împotriva variolei maimuţei. Este o formă mai uşoară a variolei, dacă vreţi, care s-a transmis doar accidental de la animal la om şi acum s-a constatat şi o transmitere inter-umană. Vaccinarea este strict limitată la contracţii extrem de apropiaţi ai unei persoane infectate. Cred că prin comportament preventiv această infecţie poate fi perfect controlată şi dovada este că sunt ţări – în România avem 20 de cazuri – deci un număr mic de cazuri, dacă comparăm cu  SUA sau cu Marea Britanie, chiar dacă au populaţii mai mari. Când discuţi de mii de cazuri este clar că acolo comportamentele la risc sunt mai numeroase”, a declarat Rafila, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii spune că nu este cazul să fie declarată pandemie în cazul variolei maimuţei.

”Nu cred că este cazul să declari pandemie. Discutăm de o urgenţă de sănătate publică la nivel global, dar până lan urmă OMS are un rol consultativ, statele membre iau deciziile pe care le consideră ele necesare”, a adăugat Rafila.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.