Raed Arafat vrea situația cadrelor medicale care „evită sau se sustrag” de la lupta împotriva pandemiei de COVID

Raed Arafat, sursa: gov.ro
Raed Arafat, sursa: gov.ro

Un document intern al comandatului acțiunii, secretarul de stat Raed Arafat, cere structurilor județene să îi trimită situația tuturor medicilor și asistenților medicali care invocă motive medicale sau de altă natură pentru a nu se implica în lupta împotriva pandemiei, potrivit g4media.ro.

Nu este vorba însă de niște liste nominale, ci este de numărul acestor cadre medicale.

Astfel, centrele județene de coordonare și conducere a intervenției sunt solicitate să ceară „în regim de maximă urgență” de la spitalele implicate în lupta COVID o situație cu „personalul medical. Este vorba de medici, asistenți medicali,  care suferă de afecțiuni medicale ce nu permit desfășurarea activității acestora în tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2”. Dar și o situație cu „personalul medical (medici, asistenți medicali – numeric) care a invocat alte formene sau metode de evitare ori de sustragere de la activități medicale din zona COVID-19. Este vorba de (concedii prelungite, inclusiv medicale sau fără plată”.

Principala problemă din spitale este lipsa de personal.

Autoritățile vor să știe astfel pe ce personal medical se pot baza în acest moment. Acest lucru având în vedere că toată lumea se așteaptă ca în perioada următoare numărul cazurilor să crească. Iar principala problemă din spitale nu este neapărat lipsa aparaturii sau a paturilor, ci lipsa de personal.

Pe de altă parte, există în multe spitale, în rândul cadrelor medicale, o teamă. Dar nu ca la început, legată de lipsa de echipamente de protecție, ci teama că nu vor avea locuri suficiente pentru pacienți în spitale.

Multe spitale spun că nu pot pune în funcțiune paturile de terapie intensivă pe care le au din cauza lipsei de personal. Departamentul pentru Situații de Urgență este cel care se ocupă de detașarea personalului medical în perioada stării de alertă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.