PSD și AUR, scandal în Parlament pentru Avocatul Poporului: Vreţi să o schimbaţi pentru că a avut dreptate de foarte multe ori!

Renate Weber
FOTO: Renate Weber/Parlamentul European

Parlamentarii PSD şi AUR au părăsit, marţi, şedinţa Comisiilor juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în care se discută rapoartele privind activitatea Avocatului Poporului pe anii 2019 şi 2020.

„Având în vedere faptul că această şedinţă a comisiilor comune a fost una care s-a întâmplat peste noapte, fără a avea timpul necesar pentru a analiza aceste rapoarte atât de complexe şi detaliate şi a ne face o imagine corectă asupra activităţii instituţiilor vizate a fi audiate astăzi, grupurile reunite ale PSD se retrag de la dezbateri şi de la acest simulacru de şedinţă comună, pentru că noi ştim care va fi rezultatul. Vreţi să schimbaţi Avocatul Poporului pentru că a avut dreptate de foarte multe ori, dreptate dată de Curtea Constituţională”, a transmis social-democratul Nicuşor Halici, la începutul reuniunii.

CITEȘTE ȘI: Orban nu se lasă: O vrea demisă pe Renate Weber

Şi reprezentanţii AUR au anunţat că se retrag de la această şedinţă.

Ce spune Weber

„La data la care am preluat această instituţie, din punctul de vedere al digitalizării, ea era pe la începutul anilor ’90. Angajaţii nu aveau nici adresă de e-mail oficială, nu exista conectivitate la internet. Lucrurile s-au schimbat foarte repede. În 2019, au avut 10.507 audienţe, 14.000 de petiţii, am răspuns la 10.000 de apeluri telefonice şi au fost 1.300 de sesizări din oficiu”, a spus Weber.

Ea a menţionat că a fost schimbată fundamental procedura, astfel încât sesizările sunt rezolvate în mai puţin 30 de zile.

„Ce s-a schimbat fundamental a fost ideea de a face un număr foarte mare de anchete, de a nu rezolva doar situaţii aduse la cunoştinţă din birou, ci de a trimite colegii pe teren. Lucrul s-a văzut. Am scurtat foarte mult durata de rezolvare a unui caz. În acest moment, în mai puţin de 30 de zile, în majoritatea cazurilor, avem problemele rezolvate”, a mai spus Weber.

Avocatul Poporului a adăugat că au fost trimise la Curtea Constituţională 13 excepţii de neconstituţionalitate, 5 obiecţii de neconstituţionalitate, 3 recursuri în interesul legii, din care două au fost câştigate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.