vineri, ianuarie 24, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPSD critică protestul pro Georgescu: Un demers de campanie electorală!

PSD critică protestul pro Georgescu: Un demers de campanie electorală!

-

Mitingul susținătorilor lui Călin Georgescu este un demers de campanie electorală, a spus social-democratul Adrian Țuțuianu, secretar general adjunct al Guvernului, la RFI, în contextul în care simpatizanții candidatului pro-rus la alegerile prezidențiale protestează vineri în fața CCR.

CITEŞTE ŞI: Simion a mers la protestul de la CCR pro Georgescu: Nu e o formă de presiune!

De asemenea, el a spus că demersul lui Călin Georgescu la CEDO nu are nici o relevanță juridică.

„Știm toți cei care suntem implicați în activitățile politice că nu există o procedură de revizuire a unei hotărâri a CCR, după cum demersurile pe care domnia sa le-a anunțat legate de CEDO sunt fără nici un fel de relevanță juridică. Este pur și simplu o continuare a activității de campanie electorală pe care o face domnul Călin Georgescu și în modalitatea aceasta de a mobiliza susținătorii în fața unor instituții care au de soluționat cererile inadmisibile pe care le adresează”, afirmă Social-democratul.

În opinia sa, „este treaba instituțiilor statului să evalueze care sunt riscurile potențiale ale unor asemenea demersuri. Este nevoie să protejăm pe de o parte dreptul unora de a protesta, pe de altă parte, să protejăm sistemul democratic și instituțiile statului. Nu mi se pare că este normal ca cineva să protesteze în fața CCR, doar pentru că nu agreează o anumită decizie”.

Dovezile că alegerile au fost viciate

Întrebat dacă nu e ciudat că după ce serviciile secrete au descoperit o ingerință a Rusiei în alegerile prezidențiale, în favoarea lui Călin Georgescu, acesta nu este anchetat în acest sens, Adrian Țuțuianu a răspuns: „Mi se pare că este în neregulă și eu cred că instituțiile statului, mă refer aici la Parchet, dar mă refer și la Autoritatea Electorală Permanentă, trebuie să vină și să producă suficiente dovezi pentru opinia publică, care să ateste ingerința rusă și eventualele încălcări ale legii săvârșite de domnul Călin Georgescu în campania electorală. Trebuie să ne lămurim cum s-a finanțat această campanie, dacă sursele sunt legitime, care este rolul, implicarea domnului Călin Georgescu în modalitatea de finanțare și de asemenea evident că Parchetul trebuie să lămurească și alte aspecte, inclusiv cele care privesc declarațiile cu caracter antisemit, legionar, pe care domnul Georgescu le-a făcut în spațiul public”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Ministrul Finanţelor, anunţ de ULTIMĂ oră despre plata pensiilor

0
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, transmite joi că, aşa cum s-au angajat, plătesc toate drepturile câştigate până la sfârşitul anului 2024, el arătând că doar pentru pensii este alocat un buget de aproape 169 miliarde de lei, comparativ cu anul...