PSD, circ și în iulie. Alt congres extraordinar luna viitoare

PSD, circ și în iulie
Foto: B1

PSD, circ și în iulie. Corigenți la aplicarea propriului program de guvernare, pesediștii sparg în schimb norma la congrese. BEx a decis organizarea unui alt congres extraordinar în iulie, pentru desemnarea candidatul PSD la Președinție.

Viorica Dăncilă a anunțat, la finalul CEx, că PSD își va alege candidatul cu care va defila la prezidențialele din toamnă la un nou congres, la sfârșitul lunii iulie.

PSD, circ și în iulie dar cu și mai puține procente în sondaje

Liderul interimar al PSD le-a prezentat colegilor din conducerea PSD un sondaj în care partidul a ajuns sub 20%. ”Dragnea i-a enervat pe români” este explicația livrată pesediștilor de actualul lor lider. Cu un asemenea scor, este evident că problema desemnării unui prezidențiabil și-a pierdut orice miză în ochii pesediștilor lucizi. Chiar și așa, combinarea selectării unui prezidențiabil cu alegerea noului președinte ar fi încurcat în mod cert ițele congresului din 29 iunie iar tabăra Dăncilă nu a vrut să-și asume niciun risc.

”Am vrut să avem o separare a alegerilor pentru șefia partidului, am vrut ca în acest Congres să dăm mesajele pentru electorat și pentru membrii noștri de partid și să avem un mesaj separat pentru alegerile prezidențiale. Cred că la sfârșitul lunii iulie va avea loc (congresul pentru desemnarea prezidențiabilului PSD – n.r.). De pe data de 11 august începe strângerea de semnături pentru candidatul la prezidențiale”, a confirmat Viorica Dăncilă, la finalul ședinței CEx, faptul că nu vrea să pericliteze cu nimic legitimarea ei în fruntea PSD.

Dormi liniștit Iohannis, PSD lucrează pentru tine. Prezidențiabilii Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu

Șerban Nicolae nu a mai așteptat, și-a anunțat astăzi colegii că vrea să candideze la Președinția României iar aceeași intenție el animă și pe Liviu Pleșoianu. Acum, cei doi urmează să fie măsurat în sondaje special comandate de PSD în acest scop.

”Fiecare coleg sau colega care isi exprima dorinta de a candida va spune in fata CEx, vom face sondaje si bineinteles cel care va fi cel mai bine plasat in sodaje si va avea votul Congresului va fi cel care va candida”, a precizat Dăncilă.

Dincolo de democrația care emană din actualul lider PSD, este de notorietate faptul că Nicolae și Pleșoianu fac parte din fosta aripă dură Dragnea, aceea care a entuziasmat electoratul să participe în număr neașteptat (și nedorit de PSD) de mare la alegerile și referendumul din 26 mai. Ca urmare, pesediștii ar putea să-și economisească banii necesari unui sondaj dacă singurele lor variante rămân Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.