Protocol de colaborare electorală între PNL Diaspora şi UCD Koln la următoarele scrutinuri

PNL

PNL DiasporaReprezentanții PNL Diaspora și ai Uniunii Creștin Democrate (CDU) din cadrul consiliului municipal Koln au stabilit să se susțină reciproc în următoarele scrutinuri electorale, anunță un comunicat de presă al liberalilor dat publicităţii duminică.

Colaborarea a fost discutată în acest weekend, conform sursei citate, la întâlnire participând Ralph Elster, vicepreședintele facțiunii CDU Koln, senatorul Viorel Badea, copreședinte PNL Diaspora, Marian Zlotea, secretar general adjunct al PNL, și Gabriel Săvulescu, președinte PNL Diaspora Koln.

„S-a stabilit ca PNL Diaspora și CDU Koln să se susțină reciproc în următoarele trei scrutine electorale. Astfel, CDU Koln va susține logistic PNL Diaspora în cadrul campaniei de informare a cetățenilor români rezidenți în landul Renania de Nord-Westfalia asupra modalității și importanței înscrierii în Registrul electoral”, se arată în comunicatul citat.

Totodată, PNL Diaspora va susține, prin intermediul organizațiilor sale de la Koln și Bonn, candidații CDU pentru alegerile parlamentare federale, programate pentru septembrie 2017. S-a discutat, de asemenea, susținerea unor candidați români pe listele CDU la viitoarele alegeri locale și regionale.

„Ralph Elster a prezentat, în cadrul discuțiilor, proiectul CDU de înființare a Cercului de Lucru Român Ortodox, prin care se dorește o aprofundare a relațiilor CDU cu cei peste 250.000 de cetățeni români rezidenți în landul Renania de Nord-Westfalia, aceștia din urmă reprezentând un factor politic important”, menționează PNL.

Un seminar comun care va avea loc în perioada următoare va aborda obiective precum intensificarea colaborării economice și a parteneriatului între Koln și orașul din România cu care este înfrățit, Cluj-Napoca, identificarea și implementarea soluțiilor legate infracționalitatea transfrontalieră, precum și intensificarea și eficientizarea colaborării în scopuri electorale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.